Guvernul a adoptat, printr-o Hotarare, noi norme metodologice de aplicare a legii privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, legislatie modificata prin Legea 113/2015. Potrivit Guvernului, noile norme au scopul sa asigure mai multa transparenta in aplicarea legislatiei privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale. Vezi in text cum trebuie inregistrate donatiile si cum pot fi acordate subventii de de la stat catre partide.
Potrivit actului normativ, toate sursele de venit ale partidelor politice sunt inregistrate si evidentiate in documente contabile ale partidelor politice. Sunt detaliate mentiunile obligatorii inscrise in chitantele, foile de varsamant si ordinele de plata ale sumelor care constituie venituri ale partidelor politice pentru a permite identificarea persoanei care a generat venitul respectiv, procedura de urmat in cazul incasarii fiecarei surse de venit prin cont bancar sau numerar, precum si modalitatile si formele de asigurare a publicitatii veniturilor.
La acceptarea donatiilor, indiferent de modul si de forma in care au fost facute, partidele politice sunt obligate sa verifice si sa inregistreze identitatea donatorilor. Toate donatiile, indiferent de valoarea, forma si obiectul lor, sunt inregistrate si evidentiate de catre partidele politice in documentele contabile corespunzatoare, cu inregistrarea datei la care a fost incheiat contractul de donatie, a numelor si prenumelor donatorilor, a datelor de identificare ale acestora sau a denumirilor persoanelor juridice, a codurilor unice de inregistrare sau de identificare fiscala ale acestora, a cetateniei sau nationalitatii acestora, dupa caz. Astfel, normele metodologice detaliaza modalitatea de punere in aplicare a acestei obligatii a partidelor politice, prin introducerea formularului de inregistrare a donatorilor.
In plus, este explicitata prevederea legii potrivit careia donatiile in bani a caror valoare depaseste 10 salarii de baza minime brute pe tara se vor efectua numai prin conturi bancare, in sensul ca aceasta limita este una anuala. In privinta donatiilor confidentiale, acestea urmeaza acelasi regim juridic de inregistrare si evidenta cu al celorlalte donatii, singura exceptie fiind cea referitoare la publicitatea identitatii donatorului prin intermediul Monitorului Oficial si al site-ului Autoritatii Electorale Permanente.
Sunt reglemenatte, de asemenea, procedura si algoritmul de acordare a subventiilor de la bugetul de stat catre partidele politice. Partidele politice primesc anual subventie de la bugetul de stat. Subventia este majorata proportional cu numarul mandatelor obtinute in alegeri de catre candidatii femei si cu numarul de mandate obtinute la alegerile locale si parlamentare.
Rambursarea cheltuielilor electorale se face de la bugetul de stat, prin intermediul Autoritatii Electorale Permanente, daca sunt indeplinite simultan doua conditii: partidele si aliantelor politice obtin minimum 3% din totalul voturilor valabil exprimate si se incadreaza in limitele de cheltuieli stabilite de lege, pentru fiecare categorie de cheltuiala electorala. Normele metodologice precizeaza ce documentele justificative trebuie depuse pentru rambursarea cheltuielilor electorale si metodologia de rambursare.
In normele de aplicare a fost avuta in vedere detalierea unor dispozitii din lege, intre care si aceea potrivit careia toatecheltuielile electorale se deruleaza numai prin conturi bancare deschise in mod expres pentru campania electorala , anuntate la Autoritatea Electorala Permanenta. Plata cheltuielilor electorale poate fi efectuata numai prin virament bancar, din conturile bancare deschise la nivel central, judetean sau al municipiului Bucuresti. De asemenea, toate operatiunile financiare se fac prin mandatarii financiari ai partidelor, aliantelor politice sau candidatilor independenti, inregistrati la Autoritatea Electorala Permanenta. Totodata, normele metodologice detaliaza prevederea din lege potrivit careia cheltuiele sunt strict limitate in functie de tipul de cheltuiala electorala.
Partidele politice, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale si candidatii independenti pot efectua numai urmatoarele tipuri de cheltuieli electorale:
cheltuielile pentru productia si difuzarea materialelor de propaganda electorala la radio, televiziune si in presa scrisa in cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;cheltuielile pentru productia si difuzarea materialelor de propaganda electorala online, in cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;cheltuielile pentru cercetari sociologice, in cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;cheltuielile pentru afise electorale, in cuantum de maximum 20% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;cheltuieli pentru brosuri, pliante si alte material de propaganda electorala tiparite, in cuantum de maximum 50% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;cheltuieli pentru inchirierea de spatii si echipamente si cheltuieli de protocol destinate organizarii de evenimente cu tematica politica, economica, culturala sau social, pentru transport si cazare, pentru asistenta juridica si alte tipuri de consultanta, precum si pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, in cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;cheltuieli pentru comisioane bancare.
Evidenta contributiilor si a cheltuielilor electorale este organizata exclusiv de catre mandatari financiari , numiti de catre conducerea partidelor politice, a aliantelor politice, a organizatiilor apartinand minoritatilor nationale sau de catre candidatii independenti. Mandatarii financiari vor fi inregistrati la Autoritatea Electorala Permanenta.
Controlul respectarii dispozitiilor legale privind finantarea activitatii curente a partidelor politice si a aliantelor politice se realizeaza de catre Autoritatea Electorala Permanenta, prin intermediul controlorilor, din oficiu sau la sesizarea persoanelor interesate. Controlul privind subventiile de la bugetul de stat va fi efectuat in mod simultan si de catre Curtea de Conturi. De asemenea, sunt reglementate etapele controlului, precum si tehnicile de verificare specifice operatiunilor de control, raportarile obligatorii, termenele si formele acestora. Dupa finalizarea controlului, controlorul intocmeste un raport care cuprinde, sintetic, principalele aspect verificate, activitatile de control efectuate, constatari si eventuale recomandari. In situatia in care se constata incalcari de natura contraventionala a dispozitiilor legale, controlorul incheie un proces-verbal de constatare a contraventiilor, pe care il inainteaza directorului general al Departamentului de control al finantarii activitatii partidelor politice si campaniilor electorale, in vederea propunerii de catre acesta a aplicarii sanctiunilor prevazute de lege. Legea privind finantarea partidelor politice si campaniilor electorale prevede sanctiuni sub forma de amenda ale caror limite variaza intre 10.000 de lei si 200.000 de lei. Aceste contraventii sunt constatate de catre controlorii Autoritatii Electorale Permanente, iar amenzile vor fi aplicate prin decizie a acestei institutii. Alte sanctiuni prevazute de Legea privind finantarea partidelor politice si campaniilor electorale constau in suspendarea acordarii subventiilor, confiscarea sumelor care fac obiectul contraventiilor, nerambursarea cheltuielilor electorale si nevalidarea mandatelor candidatilor alesi, in functie de natura contraventiilor.
Legea 113/2015 prin care s-a completat si modificat legislatia privind finantarea activitatii partidelor politice si campaniilor electorale a instituit un nou mecanism privind finantarea campaniilor electorale exclusiv din contributiile candidatilor si fonduri ale partidului politic, obtinute in afara perioadei electorale. Legea stabileste plafoane ale contributiilor electorale egale cu cu cele ale cheltuielilor electorale, respective destinatii specifice ale cheltuielilor electorale si plafoane pentru fiecare tip de cheltuiala eligibila. Totodata, legea prevede rambursarea cheltuielilor electorale, effectuate conform legii, competitorilor electorali care obtin un anumit numar de voturi.
Sursa: hotnews.ro