Declinul echipelor de Liga a II-a se adânceşte tot mai mult. După ce oficialii de la FC Caransebeș au anunțat că echipa va fi retrasă din campionat din cauza lipsei de finanțări, în această săptămână o altă grupare din „B2” a spus pas competiţiei. FC Bihor Oradea a intrat în faliment, pierzând un ultim meci! La Curtea de Apel Oradea, unde judecătorul a respins recursul clubului la declanşarea falimentului. În aceste condiţii, clubul îşi va încheia activitatea.
„Sub denumirea de CS FC Bihor Oradea echipa nu îşi mai poate desfăşura activitatea. Acest recurs a fost ultima cale de atac a clubului”, a explicat Sergiu Tod, lichidator judiciar, reprezentant RVA. Probleme financiare au şi alte echipe din seria a II-a a ligii secunde, printre care Metalul Reşiţa sau chiar liderul campionatului, FCM Baia Mare, care şi-a amânat reunirea.