La începutul lunii decembrie, cu surle şi trâmbiţe, ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu, participa la inaugurarea Gării Arad. Unii anunţau că e vorba de finalizarea lucrării, alţii spuneau că e inaugurare, alţii că e vizită de lucru ca înainte de 1990. Cert e că s-a făcut mare tam-tam pe acest subiect, iar Gara Arad a fost prezentată în presa locală, dar mai ales în cea naţională, ca o adevărată bijuterie a transportului feroviar din România.

Vecinii din Timişoara se uitau cu invidie la Gara din Arad şi trăgeau de mânecă autorităţile locale, arătând că, iată, se poate. Politicienii locali, de la dreapta la stânga, s-au întrecut în a-şi asuma acest proiect. Cei de la PSD, pentru că s-a făcut pe timpul lor, Falcă, pentru că e în oraşului, Pistru, pentru că a demarat pe vremea când era specialist în macrame, în postul de secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Cert e că ministrul Costescu a venit, s-a făcut mare gălăgie, s-au făcut selfi-uri cu Gara, Falcă a dus şi Filarmonica prietenului Văcean să dea un concert în cinstea noii gări, după care … s-a închis. Scările rulante nu mai funcţionează, nici la intrare, nici pe peroane, sălile de aşteptare sunt închise, iar călătorii stau în frig, de la un peron la altul treci peste un podeţ din lemn, improvizat, ca în halta Glogovăţ. Peste tot scrie accesul interzis, şantier în lucru. Practic, Gara Arad, modernizată cu zeci de milioane de euro nu e altceva, în acest moment, decât o haltă, în care trenul este aşteptat de călători pe peron, în ploaie, zăpadă, vânt, frig. O imagine dezolantă a celei mai moderne gări din România.