PLATINI S-A RETRAS DIN CURSA PENTRU SEFIA FIFA. AU MAI RAMAS CINCI CANDIDATI

by Sorin Haut

Fostul internaţional francez Michel Platini (60 ani) , suspendat din orice activitate legată de fotbal, şi-a retras candidatura pentru funcţia de preşedinte al FIFA, după cum a declarat pentru cotidianul L’Equipe, citat de agenţiile internaţionale de presă.

”Îmi retrag candidatura. Nu mai pot continua. Nu am nici timp şi nici mijloacele să fac campanie (pentru alegerile din 26 ianuarie, n. red.)”, a precizat Platini, care până la suspendarea din fotbal a fost preşedintele UEFA.

Fostul fotbalist a adăugat că se va consacra pregătirii apărării sale după ce a fost suspendat o perioadă de opt ani de Comisia de Etică a FIFA, alături de preşedintele forului mondial, Sepp Blatter, pe 21 decembrie, în urma unei plăţi controversate de 1,8 milioane euro făcută de elveţian către Platini, în 2011, pentru servicii de consiliere.

Platini nu a fost acuzat de corupţie, de justiţia FIFA, dar a fost găsit vinovat de ”abuz de poziţie”, ”conflict de interese” şi ”gestiune neloială”, fostul conducător al UEFA trebuind să facă apel la comisia FIFA, iar apoi următoarea instanţă va fi Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Pentru alegerile din 26 ianuarie au mai rămas cinci candidaţi, preşedintele Confederaţiei Asiatice, şeicul Salman Bin Ebrahim Al Khalifa (Bahrain), secretarul general al UEFA, elveţianul Gianni Infantino, omul de afaceri sud-african Tokyo Sexwale, prinţul iordanian Ali, fost vicepreşedinte al FIFA, şi un fost membru al FIFA, francezul Jérome Champagne.

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate