SCRISOAREA UNEI FOSTE PROFESOARE DE RELIGIE CATRE PREAFERICITUL DANIEL

by Cristian Dobre

„PREAFERICITE, ASTAZI, EU NU SUNT FERICITA!” este mesajul unei foste profesoare de religie, semnata D.B., catre Patriarhul Daniel si care ne-a fost trimisa la redactie de catre cineva care a simtit la fel cu autoarea.

„Sunt trista, si ca mine milioane de romani! Au trecut cele 3 zile de doliu national, dar inca de dimineata am aflat ca doliul continua…astazi 31 s-a transformat in 32, Preafericite! Simt cumva numaratoarea asta a mortii ca si cum ar fi un fel de „AMR 32”  pentru propria-mi viata.Este sfasietor, Preafericite! Vreau sa va povestesc ce s-a intamplat : vineri, 30 octombrie 2015, ma pregateam de somn, insa inainte de a inchide televizorul am zis sa mai fac „un tur” al canalelor sa vad daca totusi mai gasesc ceva „destept” care sa merite sa ma faca sa nu adorm asa repede…GROAZA, PREAFERICITE!!! Ne mureau semenii arsi de vii ! Am inceput sa plang instant, desi nu-s chiar o plangacioasa…stiti?este groaznic sa fii departe de locul unde oamenii urla dupa ajutor, sa simti cu toata fiinta ca ai vrea ca macar pe unul sa il poti trage din mormanul de trupuri arzand dar cu mana intinsa dupa ajutor, si sa nu poti! Am putut doar sa o „oblig” parca pe Maica Domnului SA FACA CEVA pentru ei. Preafericite, Romania nu prea mai doarme de 3 zile! De ce va spun eu, un om simplu, toate astea? Pai, am impresia ca nu stiti ce se intampla cu noi de cateva zile…Sa nu imi luati randurile ca pe o aroganta pentru ca tot ce pot simti acum este un fel de amestec de compasiune pentru 400 de tineri si familiile lor (sa nu credeti ca cei nearsi pe trupuri nu au arsura in suflet), furie fata de toti cei care am permis sa se intample tragedia asta (de unde sa stiu ca, chiar prin votul meu de 25 de ani , nu am contribuit la eliberarea vreunei autorizatii aducatoare de moarte?), si revolta fata de cei care au putut, chiar daca, sper eu, in suflet au simtit totusi ceva, nu au reusit sa fie acolo unde „functia” (daca nu omenia) le cerea. Simt orice, dar nu aroganta!

Preafericite, cu un simplu search pe google la sectiunea imagini, veti afla ca multi nu va iubesc.Culmea! Chiar si asta ma face nefericita!Stiti care este paradoxul? Asa neiubit, TOTI v-am vrut in strada! DA! Toti v-am simtit MAREA ABSENTA acolo la Colectiv! Si stiti de ce? Noi, toata turma eram acolo cu lumanari, iar Pastorul nu! M-au facut si mai nefericita cuvintele lui Catalin Tolontan preluate si consimtite de tot mai multi, cum ca „avand in vedere comportamentul BOR, pare ca suntem o tara ortodoxa, dar nu crestina”. Preafericite, noi, turma crestin-ortodoxa, am fost in strada, ne-am rugat, am plans, am aprins lumanari, si pentru ca am simtit ca nu e de ajuns am mers sa dam si ceva din noi, am donat sange. Din pacate, am mai simtit si ca trebuia sa fiti langa noi fizic, dar nu ati fost… Da, Preafericite, ne-am simtit si inca ne simtim la fel de singuri ca tinerii aia cuprinsi de foc pentru ca toti aceia care striga „vrem spitale, nu catedrale!” au prins avant prin absenta sfintiei voastre  si nici asta nu ma face fericita!

Acest „astazi dureros” m-a facut sa vreau sa fiu patriarh pentru zi! Si stiti de ce? N-as fi ezitat o clipa intr-o astfel de zi de tragedie nationala sa convoc Sfantul Sinod BOR si sa cobor acolo la Colectiv pentru ca cei 12 mii de oameni prezenti sa nu se mai simta singuri! Stiti?Nimeni n-a intrebat de ce vreun anume politician nu este acolo, pentru ca in partea aia singuratatea noastra s-a asternut cam de pe timpul mineriadelor… Ati avut o sansa URIASA chiar sa aratati tuturor ca toata campania purtata impotriva Bisericii este nefondata, dar…ati ratat-o! Ati mai avut o sansa, tot uriasa, de a face rugaciuni intr-un loc unde multi se grabesc furtunos sa il declare ca pe un loc de rugaciune catre satana…pai, nu dadeati cu flit (iertati-mi expresia) la toti dracii aia de acolo, chiar daca majoritatea inchipuiti de oameni dornici musai sa arunce cu piatra doar pentru ca altceva nu gasesc de scos la suprafata din propriile trairi??

Eu, Preafericite, am uitat sa va spun, sunt o fosta profesoara de religie (sunt o „fosta” nu pentru ca as fi vreo razvratita sau pentru ca as fi abandonat „lupta” ci doar pentru ca m-am lasat invinsa de un sistem de corectare a lucrarilor de la examenul de titularizare puternic influentat de „atentii”, dar asta este alta poveste, care nici macar nu mai conteaza pentru ca Dumnezeu mi-a purtat pasii pe alt drum), dar chiar si asa, cu toata pregatirea mea teologica, va pot spune ca la fel as fi simtit fata de tinerii aia daca acel „Colectiv” ar fi fost bordel, cuib de satanisti, sau orice altceva. Pentru mine sunt doar semenii mei arsi de vii si mi-a tremurat inima la gandul ca vreunul dintre fostii mei elevi ar fi patit ceva acolo…

Noi, Preafericite, inca suntem tristi si avem nodul ala in gat la gandul ca maine dimineata s-ar putea sa auzim de 33, 34… .Zilele astea, singura mea bucurie a fost ectenia de pomenire a victimelor din cadrul Sfintei Liturghii de duminica si predica unui preot care a vazut moartea acelor copii  ca pe moartea propriilor copii…a fost acolo o liniste binecuvantat de frumoasa si dureroasa…eram noi, o turma mica, crestin-ortodoxa uniti de o tragedie…

Preafericite Parinte Patriarh Daniel, astazi, turma n-a fost risipita, a fost unita, dar si-a pierdut Pastorul pe care inca spera sa il regaseasca… D.B.”

 

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate