STATIUNEA MONEASA RAMANE PATRU ZILE FARA CURENT ELECTRIC, DIN CAUZA UNOR TAIERI DE ARBORI

by Cosmin Mihuta

Staţiunea Moneasa rămâne, în această săptămână, mai multe zile fără curent electric. Conform informaţiilor oficiale, în comună se fac tăieri de arbori, în zona liniilor de curent, astfel că e nevoie ca în staţiune să se întrerupă curentul electric.
„De ceva vreme, avem întreruperi scurte de curent, de două, trei secunde, întreruperi care pot afecta aparatura casnică, centralele termice, congelatoarele, televizoarele şi aşa mai departe. În urma unor verificări, s-a constatat că aceste întreruperi sunt cauzate de arborii care au crescut peste liniile de curent, iar atunci când bate vântul se întrerupe curentul. Astfel că, s-a luat decizia să se taie arborii respectivi, fiind nevoie să se întrerupă curentul electric, pentru a nu avea accidente. Sigur că nu-i convine nimănui această situaţie, dar nu avem ce face“, spune primarul comunei Moneasa, Ioan Nuţu Herbei.
Curentul electric va fi întrerupt de marţi până vineri, între orele 8,30 şi 17,30, în toată staţiunea, fapt care cu siguranţă cauzează neplăceri atât agenţilor economici, cât şi turiştilor, dar şi localnicilor. O problemă era şi modul în care se vor desfăşura cursurile la şcoala din Moneasa, problemă care a fost însă rezolvată, fiind instalat un generator la şcoală.

Facebook Comments