SIMONA HALEP, INVINSA DE RADWANSKA SI ELIMINATA DE LA TURNEUL CAMPIOANELOR

by Sorin Haut

Simona Halep, principala favorită a Turneului Campioanelor, a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, 7-6 (5), 6-1, în ultimul său meci din Grupa Roșie, și a fost eliminată din competiție. Tenismena noastră a condus cu 5-1 în tie-breakul primului set, dar apoi a pierdut incredibil, din acel moment pe teren existând doar Radwanska. În setul doi, nivelul jocului româncei a fost foarte slab, poloneza speculând din plin greşelile lui Halep.

Halep părăseşte Turneul Campioanelor, unde anul trecut a jucat finala, românca terminând meciul cu Radwanska în genunchi, pierzându-şi serviciul la 0.

Prin victoria cu Halep, Radwanska a ajuns la cota 500 de victorii în WTA. Poloneza se poate califica în semifinale, în cazul în care Maria Sharapova se va impune în două seturi în meciul cu Flavia Pennetta.

Foto: digisport.ro

Facebook Comments