Ediţia a XXI-a a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic devine locul de întâlnire a celor mai reprezentativi artişti din ţară şi aduce la Arad spectacole de teatru care se constituie în oferte de nerefuzat.
Selecţionerul festivalului, Maria Zărnescu, critic de teatru, spune despre eveniment: ”Selecţia din acest an confirmă (aparentul) paradox, conform căruia “o creaţie este clasică atunci când e modernă”. Shakespeare, Cervantes, Molière, Vivaldi, Cehov sau Ibsen rezistă vremii şi vremurilor prin artiştii contemporani inspiraţi de operele originale. Producţii de secol XXI se vor aduna pe scenele festivalului, într-o diversitate a formelor de spectacol: teatru dramatic, musical, teatru-dans, cabaret sau recitaluri ce pun în evidenţă Arta Actorului. “Unitatea în diversitate” nu este deloc un clişeu. Aşa sunt şi publicurile. Sperăm ca spectatorii arădeni să se bucure de această sărbătoare a talentului şi profesionalismului dramatic”.
PROGRAM
Festivalul Internațional de Teatru Clasic
Arad, 14 – 22 noiembrie 2015, ediția a XXI a
14 noiembrie 2015
Ora 19,00 – Sala Mare
Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad
,,Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare – PREMIERĂ
Regia : Alexander Hausvater
15 noiembrie 2015
Ora 19,00 – Sala Mare
Teatrul „Regina Maria” Oradea
,,Omul din La Mancha” – un musical de Dale Wasserman
Regia : Korcsmáros György
16 noiembrie 2015
Ora 19,00 – Sala Mare
Teatrul Național Târgu – Mureș
”Vivaldi și anotimpurile” – Un spectacol de teatru coregrafic
Scenariul, regia și coregrafia : Gigi Căciuleanu
Ora 20,30 – Sala Studio
Teatrul Evreiesc de Stat București
”Astă seară : Lola Blau” de Georg Kreisler – spectacol în limba idiș, tradus în limba română
Regia : Alexandru Dabija
17 noiembrie 2015
Ora 19,00 – Sala Mare
Teatrul Mic București
,,Trei gemeni venețieni” de Antonio Mattiuzz Collalto
Regia : Nona Ciobanu
18 noiembrie 2015
Ora 19,00 – Sala Studio
Teatrul Național ” I.L.Caragiale” București
”20 de ani în Siberia” monolog dramatic după cartea ,,20 de ani în Siberia. Amintiri din viață” de Anița Nandriș – Cudla
Adaptarea, scenografia și regia : Sorin Misirianțu
Ora 20,00 – Sala Mare
Teatrul L.S. Bulandra București
,,Rața Sălbatică ” de Henrik Ibsen
Regia : Peter Kerek
19 noiembrie 2015
Ora 18,00 – Sala Mare
Teatrul Tineretului – Piatra Neamț
,,Vicleniile lui Scapino” de Molière
Regia : Alexandru Mâzgăreanu
Ora 20,00 – Sala Studio
Teatrul ”Maria Filotti” Braila
”Platonov” de A.P.Cehov
Regia : Andreea Vulpe
20 noiembrie 2015
Ora 19,00 – Sala Mare
Teatrul Odeon – București
,,Casanova ” după ,,Memoriile lui J.Casanova” de Seingalt, scrise de el însuși
Regia : Dragoș Galgoțiu
21 noiembrie 2015
Ora 18,00 – Sala Mare
„Vorbe, vorbe, vorbe…”- recital excepțional susținut de Ion Caramitru, invitat special violoncelistul Adrian Naidin.
Ora 20,30 – Sala Mare
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara
,,Opera cerşetorilor” după textul omonim al lui John Gay – spectacol în limba maghiară, subtitrat în limba română
Regia : Kokan Mladenović
22 noiembrie 2015
Ora 19,00 – Sala Mare
Teatrul Național Pecs Ungaria
,, Beznă de mină” de Székely Csaba – spectacol în limba maghiară, subtitrat în limba română.
Regia:László Bérczes
Pe lângă selecţia din acest an, în festival se regăseşte producţia Teatrului Naţional din Pecs, partenerul instituţiei arădene de mai bine de un deceniu. Festivalul Internațional de Teatru Clasic este organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad cu sprijinul Consiliul Local al Municipiului Arad, alături de alţi parteneri. Festivalul
Biletele se vor pune în vanzare în data de 2 noiembrie 2015, la agenţia teatrală şi pe platforma biletmaster.ro. Preţurile biletelor de spectacol sunt neschimbate, la fel ca anul trecut, în funcţie de locurile din sală, respctiv 50,50 de lei pentru un loc la parter, etajul I şi la sala Studio, 40,40 de lei la etajul II şi 20,20 de lei la etaj III. Pentru festival se va pune în vânzare un număr limitat de abonamente, la preţul de 300 de lei, valabil pentru cele zece spectacole care vor fi susţinute la sala mare.