TINERII SOCIAL-DEMOCRATI ARADENI AU APRINS CANDELE IN MEMORIA VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI

by Paula Craciun

Guvernul României a decis ca data de 9 octombrie să fie dedicată comemorării, în plan naţional, a Zilei Holocaustului, moment care marchează începutul deportărilor populaţiei evreieşti în Transnistria în 1942, de către autorităţile regimului Antonescu. Tinerii social democraţi din TSD Arad au ţinut, în acest an, să îşi exprime compasiunea umană sinceră faţă de victimele Holocaustului. Astfel, o delegaţie condusă de Ingrid Iordache, preşedintele organizaţiei, a participat vineri la ceremonia de comemorare, ce s-a desfăşurat la Cimitirul Neolog din Grădişte. „Acţiunile noastre nu s-au oprit aici, o serie de colegi din Arad, Lipova, Curtici şi Felnac au aprins lumânări şi candele în mod simbolic pentru a cinsti memoria victimelor, ca expresie a datoriei de a recunoaşte şi de a asuma crimele comise în timpul celui de-al doilea război mondial împotriva comunităţii evreieşti şi împotriva comunităţii rrome. Ţara noastră a depus eforturi importante în decursul ultimilor ani în ceea ce priveşte asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului şi a antisemitismului. Suntem o generaţie care a fost educată în spiritul adevărului istoric şi dorim să menţinem vie memoria martirilor. Ziua de astăzi este un prilej de a medita asupra consecinţelor oribile ale manifestărilor extremiste, astfel încât tragedia victimelor Holocaustului să nu se mai repete vreodată”, a afirmat Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad.

Facebook Comments