Şoimii Pîncota a obţinut astăzi o victorie mare la Cluj-Napoca, în faţa tinerei şi ambiţioasei echipe pregătite de Marius Popescu, în ultimul meci al etapei a 5-a din „B2”. Prima parte a meciului de pe Cluj Arena a consemnat puţine faze de poartă, Ionuţ Popa pregătind o tactică deja clasică, bazată pe contraatac. Destul de solicitaţi fizic, după eroica replică din Cupă în faţa Stelei, puştii Clujului au dominat steril, iar după ce l-au pierdut pe căpitanul Kovacs, schimbat datorită unor dureri musculare, şi-au creat câteva situaţii la poarta lui Irimia, dar Schieb, Greu şi Calcan au ratat ţinta, astfel că scorul a rămas alb la pauză, 0-0.
Pirtea, din nou eroul „şoimilor”!
Tot „U” a fost mai insistentă şi în start de repriză secundă, dar pîncotanii au închis bine culoarele spre poartă, iar la prima situaţie periculoasă au deschis scorul, în minutul 63: Crişan a trimis cu capul prea încet pentru propriul portar, iar Pirtea a interceptat şi l-a lobat perfect pe Niczuly, de la 15 metri, 0-1. Clujenii au reclamat un henţ la preluarea lui Pirtea, dar centralul a validat reuşita tânărului atacant de la Şoimii.
Neînvinşi în deplasare
Nou intratul Leucuţa a ratat şansa desprinderii în minutul 81, atunci când mingea săltată din careul mic a căzut pe plasă. Avantajul minim a fost excelent gestionat de echipa din Podgorie, care obţine al treilea rezultat pozitiv şi o nouă victorie foarte importantă în campionat, a doua din trei meciuri în deplasare. Neînvinsă încă pe terenuri străine, Şoimii Pîncota face 10 puncte şi urcă pe locul trei în seria a doua a Ligii a II-a, la trei puncte distanţă de liderul surpriză, FC Baia Mare!
Formaţii:
„U” Cluj: Niczuly – Dulap, R. Crişan, Cordoş, Hâmpea, Cîndea, L. Kovacs (cpt.) (35 Boboc), Calcan, P. Popescu (66 Cocină), Schieb, Greu (79 Butean).
Şoimii: Cr. Irimia, D. Dan, Dubeştean, Pascariu, Siminic, A. Pavel, Issa (cpt.), Cr. Danci (92 Cuedan), Fl. Oprea (89 Fuchs), Pirtea, A. Mihai (77 Leucuţa). Arbitri: Cristian Codrea – Cristian Nicolae Lucaci, Radu Despa (toţi din Baia Mare).