Congresul Național de Speologie – ediția a 43-a a avut loc în județul Arad, în arealul Stațiunii Moneasa, în perioada 02-06 septembrie 2015 și a fost organizat de către Asociația Speologică Speowest Arad sub egida Federației Române de Speologie.
Activitățile evenimentului s-au desfășurat în două etape, și anume Precongresul, la care, în zilele de miercuri, joi și vineri, în jur de 50 de participanți, însoțiți de ghizi asigurați din partea organizatorilor, au vizitat principalele obiective speologice și trasee turistice din Moneasa (Peștera cu Apă de la Moară, Peștera de la Băi, Avenele Izoi, Cariera de Marmură etc.), cât și peșteri din zona Platoului Carstic Vașcău (Peștera Câmpenescă și Peștera din Valea Ponoare).
Etapa a doua a constat din Congres, care a debutat în seara zilei de vineri cu aniversarea a 20 de ani de la înființarea Asociației Speologice Speowest Arad și a continuat sâmbătă cu Adunarea Generală a Federației Române de Speologie și mai multe întruniri de lucru pe teme speologice și din domeniile conexe.
La eveniment au participat 230 de persoane, provenite de la 40 de organizații și instituții din România și reprezentanți din Slovenia, Polonia și Bulgaria. Programul a cuprins mai multe concursuri și expoziții de fotografie subterană, hărți de peșteră, prezentări de slideshow și video, sesiuni de comunicări, cât și concursuri practice interactive. Concursurile s-au desfășurat pe 14 secțiuni și s-au acordat diplome și premii în valoare de 3500 lei la 28 de concurenți.
Categoriile de concurs au fost urmăroarele: Fotografie Eseu – peisaj subteran; Fotografie Macro; Proiecție diaporama digitală (slideshow); Proiecție Video – eseu; Proiecție Video – reportaj; Spot publicitar organizații speologice; Cea mai mare peșteră/ aven cartografiată; Cea mai complexă realizare cartografică de peșteră/aven; Concurs parcurgere TSA (feminin și masculin); Concurs blocatoare viteză (feminin și masculin); Concurs practic general (feminin și masculin); Premiu Special Comunicări; Premiu Comunicare științifică și Premiu Comunicare explorarea carstului.
Cu această ocazie s-a realizat o publicație cu informații despre congres, istoricul speologiei din România și județul Arad, cât și descrierea zonei și a obiectivelor vizitate, care a fost distribuită tuturor participanților la congres.
Organizarea evenimentului nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor organizații și instituții, și anume: Consiliul Județean Arad, Primăria Comunei Moneasa, Centrul Cultural Județean Arad, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad, Hotel Moneasa, Clubul de Speologie Alpinism Liliacul Arad, Clubul de Speologie Speodava Ștei, Centrul Zonal Ecologic Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Asociația Speologică Exploratorii Reșița, Clubul Sporturilor Montane Hunedoara, Clubul Speologic Lipova și câteva societăți comerciale.
În urma desfășurării Congresului Național de Speologie la Moneasa, atât din partea participanților, cât și a gazdelor și organizatorilor s-a primit un feed-back pozitiv, inclusiv prezența participanților, mult peste media unui astfel de eveniment, a reprezentat dovada unei bune organizări și a succesului acțiunii.