LICITATIA CU CANTEC DE LA DSV ARAD A FOST BLOCATA, PRINTR-O CONTESTATIE LA CNSC

by Cosmin Mihuta

Așa cum v-am promis, revenim cu amănunte despre licitaţia urât mirositoare, organizată de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, pentru serviciile din Circumscripţia Sanitar – Veterinară Zărand. Aşa cum scriam într-un material anterior, DSV Arad a organizat o licitaţie pentru serviciile sanitar veterinare din zona Zărand, licitaţie care, spun sursele noastre, a fost plină de nereguli, de natură a favoriza pe unul dintre participanţi.

Astăzi, suntem în măsură a veni cu date concrete despre această licitaţie, date care, credem noi, vor arăta în mare măsură, „manevrele“ prin care se atribuie contracte de către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.

Dar să o luăm cu începutul. Aşa cum spuneam şi în materialul anterior, DSV Arad a organizat 19 licitaţii pentru circumscripţiile sanitar – veterinare din judeţul Arad. Dintre cele 19, una singură a fost amânată luni de zile, adică cea pentru Circumscripţia Zărand, ştiindu-se probabil că sunt şi alţi doritori care se înscriu la licitaţie, în afară de favoritul DSV Arad. Astfel, deşi licitaţia s-a publicat pe SEAP în 12.02.2015, ea a fost amânată până pe 10.07.2015, fapt care a generat o situaţie fără precedent la Zărand, comuna rămânând fără medic concesionar din luna iunie, iar oamenii nu ştiu de unde să-şi procure documentele pentru comercializarea animalelor.

După lungi aşteptări, în sfârşit a avut loc şi licitaţia, depunând oferte două cabinete: Cabinet Medical Veterinar Dr. Moise Cornel şi Cabinet Medical Veterinar Stoica. După lungi deliberări, şi tot felul de tertipuri, după solicitări de clarificări, fără a se nominaliza concret, despre ce clarificări este vorba, Cabinet Dr. Moise Cornel este declarat câştigător, cu suma de 180.062 lei fără TVA. Aici apare deja un mare semn de întrebare.

Mai întâi, să spunem că Dr. Moise Cornel este extrem de cunoscut la DSV Arad. În al doilea rând, Dr. Moise Cornel mai deţine o circumscripţie sanitar – veterinară, cea din Mişca, cu satele arondate. Mai apoi, trebuie spus că dr. Moise Cornel a deţinut şi circumscripţia Zărand, din 2006, mai întâi, spun sursele noastre, fără licitaţie, până în 2011, iar mai apoi, din 2011, în urma unei licitaţii la care, ce să vezi, a fost singurul candidat. Aici intervine o nouă problemă interesantă. În 2011, Dr. Moise Cornel a câştigat licitaţia pentru patru ani, la o valoare de 732.558,40 lei fără tva, bani achitați de la bugetul de stat. În 2015, pentru alţi patru ani, vine şi oferă o sumă de patru ori mai mică. Ne întrebăm şi noi, ca nespecialişti, când a fost oferta nereală: acum patru ani sau în 2015? 

Având în vedere faptul că valoarea estimată de către DSV Arad a serviciilor a fost de 736.364 lei fără TVA, constatăm că preţul oferit de Dr. Moise Cornel este de 24 la sută din valoarea estimată şi un sfert din preţul la care a lucrat în ultimii patru ani! Având în vedere preţul extrem de mic, conform legii, ofertantul ar fi trebuit să prezinte clarificări, să explice cum a stabilit această valoare, însă conform informaţiilor noastre, comisia nu s-a zbătut prea mult să obţină astfel de lămuriri, mimând doar interesul faţă de modul în care s-a ajuns la acest preţ. Nu mai vorbim de faptul că, în mod normal, comisia ar fi trebuit să descalifice o astfel de ofertă, care nu are nicio legătură cu realitatea, în opinia specialiştilor.

Pentru a arăta încă o dată cât de cusută cu aţă albă este această ofertă şi cât de pasivă, ca să nu spunem altfel, a fost comisia de evaluare, să spunem că în 2014, pentru serviciile prestate în Zărand, cabinetul Dr. Moise Cornel a încasat suma de 121.000 de lei fără TVA. Cum se poate atunci să asiguri aceleaşi servicii, în patru ani, pentru 180.000 de lei fără TVA ? Probabil că nu le va asigura, iar cei de la DSV Arad vor închide ochii. Îns chimb, de suferit ar avea crescătorii de animale din zonă. Dar pe cine mai interesază acești crescători ?

Aşa cum afirmam şi în materialul anterior, există semne de întrebare şi cu privire la comisia de evaluare. Conform unor surse demne de încredere, la o primă evaluare a ofertelor, balanţa ar fi fost de 3-2 în favoarea Cabinetului Medical Veterinar Stoica. În urma unor discuţii aprinse prin birourile DSV Arad, brusc, unul dintre membrii comisiei a găsit de cuviinţă să plece în concediu. Astfel că, în loc a fost numită o altă persoană, care a înclinat balanţa în favoarea Cabinetului Medical Dr. Moise Cornel. De asemenea, există şi suspiciuni cu privire la clarificările solicitate de către comisie, aceste solicitări având darul de a înclina, din nou, balanţa în favoarea unui candidat.

Toate aceste nereguli nu au rămas fără un răspuns şi, conform informaţiilor noastre, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost depusă o contestaţie privind licitaţia de la Zărand. Aşadar, să aşteptăm un răspuns al CNSC, iar ulterior vom putea veni şi cu alte amănunte interesante despre modul în care se licitează de către DSV Arad nu doar circumscripţia Zărand, ci şi alte circumscripţii din judeţ.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate