Simona Halep a ajuns în turul II de la US Open, după abandonul Mariei Erakovic, la scorul 6-2, 3-0 pentru româncă. Favorita numărul 2 şi-a aflat deja adversara din următoarea rundă de la Flushing Meadows.
Simona va da piept cu Kateryna Bondarenko (104 WTA), după ce sportiva de 29 de ani din Ucraina a eliminat-o surprinzător peYulia Putintseva (78 WTA), după o victorie în două seturi, 6-0, 6-3, după 59 de minute.
Cel mai bun rezultat din cariera lui Bondarenko este câştigarea turneului de la Birmingham, performanţă pe care a obţinut-o în 2008. Kateryna vine după competiţiile de la Stanford şi Cincinnati, acolo unde a jucat calificări, dar a fost eliminată încă din primul tur.
„Nu ştiu cu cine am de jucat în continuare pe tablou, nu mă tem de nimeni pentru că nu am de ce să mă tem, am avut două turnee foarte bune înainte, am încredere că pot să câştig şi meciurile grele, vom vedea, fiecare meci este greu şi fiecare meci e deschis, fiecare are şansa de a câştiga”, a fost declaraţia încrezătoare a Simonei, înainte de meciul dintre Bondarenko şi Putintseva.
Sursă: digisport.ro