Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsuri de ordine la manifestările publice care au loc, în acest sfârşit de săptămână, în județul Arad.
Jandarmii arădeni se vor afla în zona cartierelor Micălaca, Vlaicu și Grădiște și a ștrandului Neptun din municipiul Arad, unde au loc manifestări cultural-artistice dedicate sărbătoririi Zilelor Aradului. Jandarmii vor mai fi prezenți și în localitățile Peregu Mare, Nădlac, Buteni și Fântânele unde au loc, de asemenea, manifestări cultural-artistice.
Sâmbătă, 29 august a.c., va fi asigurată ordinea publică pe timpul desfășurării meciului de fotbal din Liga a II-a, dintre echipele A.C.S. UTA Bătrâna Doamnă și C.S. Gaz Metan Mediaș, care va avea loc pe stadionul ”Motorul” din cartierul Aradul Nou, precum și la meciul din Liga a III-a, dintre echipele Național Sebiș și F.C. Hunedoara, ce va avea loc în orașul Sebiș.
Pentru a preveni producerea de fapte de tulburare a ordinii publice, jandarmii recomandă participanților la manifestări să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale și să urmeze recomandările organizatorilor și ale forțelor de ordine aflate în teren. Persoanele care au cunoștință despre producerea de fapte antisociale, sau sunt victime ale unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi, la numărul de telefon 0257.514900 al dispeceratului inspectoratului, sau la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.