Divizia Naţională la rugby s-a reluat cu etapa a 12-a. CSU Arad a pierdut pe terenul celor de la Stejarul Buzău, scor 15-28, într-un derby al suferinţei, în care s-au înfruntat ultimele două clasate. Prima parte a meciului din Crâng a fost una anostă, fără nici un eseu şi cu doar două lovituri de pedeapsă concretizate de Ureche, respectiv una de Puşcaşu, scor 6-3 la pauză. Conturile au fost încheiate în repriza a doua, când Lungu şi Suflea au reuşit două eseuri, unul transformat, astfel ca în minutul 65 buzoienii conduceau cu rezultatul de 21-3. Arădenii au încercat să revină în joc şi eseul lui Maxim, transformat de Grindei, a redus diferenţa.
Nu a fost de acord activul Ureche, care şi-a mai trecut de două ori numele pe lista marcatorilor, cu o încercare pe care a şi transformat-o. Eseul din final, al lui Brie, a stabilit scorul final, 28-15, victorie graţie căreia buzoienii au scăpat pentru moment de ultima treaptă a clasamentului, cedând „lanterna roşie” chiar adversarei, CSU Arad. În următoarea etapă, programată la sfârşitul acestei săptămâni, Aradul va juca pe teren propriu cu CSM U23 Bucureşti.