TURNEU INTERNATIONAL DE VOLEI PE PLAJA LA ARAD, IN PERIOADA 21-23 AUGUST

by Sorin Haut

Aradul va găzdui în perioada 21-23 august prima ediţie a turneului internaţional de volei pe plajă „Trofeul Fan CCJ Arad”, competiţie la care şi-au anunţat, până acum, participarea echipe din trei ţări: „Avem echipe din România, Moldova şi Ungaria, posibil încă una din Serbia. Pe tablou vor fi 16 echipe, dar dacă se vor înscrie mai multe, vor fi calificări. Din ţară vin cele mai bune trei echipe, adică medaliatele de la Naţionale. Organizatorii sunt Fan Arad, Consiliul Judeţean şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, care ne ajută cu medalii şu cupe”, ne-a declarat principalul artizan al organizării, preşedintele-antrenor de la CS Fan Arad, Ştefan Gog.

Echipe din trei ţări

Turneul de pe nisipul arădean va avea loc ori la baza „Fair-Play” din subcetate, unde se lucrează intens pentru amenajarea unui teren, ori la terenul din incinta bazei „Constructorul”. „Turneul are loc sub egida Federaţiei, care a inclus competiţia în calendarul competiţional. Premiile totale în bani se ridică la suma de 1.000. de euro, dar vom acorda şi alte premii constând în articole sportive”, mai spune Ştefan Gog. Clubul organizator, CS Fan Arad (partener media livearad.ro), va fi reprezentat la turneu de trei echipe: campionii naţionali „en-titre” Adrian Holhoş şi Emil Lung, Cătălin Lelea şi Alin Sabău şi Moisă Abrudan şi Adi Ion.

 

Facebook Comments