Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o persoană de sex feminin care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosind un document de călătorie aparţinând altei persoane.
La data de 27.07.2015, ora 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu – I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autoturism, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitatea românească.
La controlul de frontieră, poliţiştii arădeni au sesizat deosebiri de fizionomie între persoana în cauză şi cea din fotografie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituţiei pentru cercetări.
Astfel, s-a stabilit faptul că persoana prezentă la control este Geanina U., în vârstă de 26 ani, domiciliată pe raza judeţului Dolj. Aceasta a declarat că documentul prezentat îl are de la un cetăţean român a cărui identitate nu o cunoaşte şi a recurs la aceasta metodă deoarece avea cartea de identitate expirată şi intenţiona să ajungă în Italia.
Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit tinerei acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.