FAN ARAD A URCAT PE PODIUM LA TURNEUL DE VOLEI PE PLAJA SIBIU SANDS

by Sorin Haut

Turneul de volei pe plajă Sibiu Sands 2015 a consemnat un nou rezultat notabil pentru CS Fan Arad, club condus de Ştefan Gog. Campionii naţionali Adrian Holhoş şi Emil Lung, care au concurat sub titulatura de Fan Arad 2, s-au clasat la final pe locul trei, după ce s-au impus în meciul pentru bronz în faţa celor de la CSU Reşiţa (Gheorghe Ilie, Tudorel Farcaş), în reeditarea finalei Campionatului Naţional din acest an. Holhoş şi Lung i-au învins din nou pe reşiţeni, scor 2-1 (-17, 17, 9), reuşind să urce pe podiumul clasei open a puternicului turneu desfăşurat în centrul Sibiului. În drumul spre semifinale, Fan Arad 2 i-au învins pe Marius Mascovits şi Robert Vîrlan (CSM Arad), cei doi terminând competiţia pe locul 5.

Fan Arad 1, în componenţa Cătălin Lelea şi Ionuţ Badea, s-au clasat la final pe locul 7, cei doi arădeni fiind eliminaţi la mare luptă, din drumul spre medalii, de Moldova 77, învinsa din finala pentru aur. Campionii ediţiei din 2015 sunt Băieţii, echipă formată din doi bucureşteni de la Steaua şi Dinamo, medaliaţi cu bronz la Naţionale, 2-1 la seturi în finala cu Moldova 77. Organizatorii Sibiu Sands 2015 au oferit premii în bani pentru primele trei locuri: 800 de euro pentru câştigători, 400 de euro pentru locul doi şi 200 de euro pentru ocupanţii locului trei.

„A fost un turneu reuşit pentru băieţi, cu puţină şansă puteam avea chiar ambele echipe pe podium. Nivelul competiţiei a fost destul de bun, la start aliniinndu-se cele mai bune echipe din ţară. În august mai avem trei turnee, la Mamaia, Oradea şi unul chiar la Arad, în perioada 21-23 august. Se va juca ori pe terenul de la baza „Constructorul”, ori pe alt teren, pe care vrem să îl amenajăm la baza  sportivă Fair-Play din subcetate”, ne-a declarat Ştefan Gog, preşedinte-antrenor la CS Fan Arad.

Foto:facebook (Sibiu Sands)

 

Facebook Comments