FERMIERII POT DEPUNE CERERILE PENTRU AJUTORUL DE MOTORINA LA SEDIILE APIA

by Paula Craciun

Fermierii pot depune cererile de acord prealabil pentru obţinerea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură până la finele lunii iulie.

Aceştia pot depune cererea în termen de 15 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordinului MADR nr. 1727/2015, a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează potenţialii beneficiari că în data de 14 iulie 2015 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul MADR nr. 1727 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Pentru anul 2015, cererea de acord prealabil pentru finanţare se depune în termen de 15 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordinului MADR nr. 1727/2015„, se menţionează într-un comunicat al APIA remis AGERPRES.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 10 lucrătoare de la data limită de depunere de depunere a cererilor. Cererile de plată trimestriale se depun în condiţiile prevăzute de art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, iar pentru anul 2015, prima cerere de plată însumează cantităţile de motorină utilizate în trimestrele I şi II ale anului 2015.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments