Polivalenta arădeană găzduieşte sâmbătă şi duminică, în ambele zile cu începere de la ora 9, finala Campionatului Naţional de judo rezervat categoriilor sub 12 şi 13 ani. Intrarea este liberă. La întrecere vor participa peste 500 de sportivi de la cluburi din ţară, iar judeţul nostru va fi reprezentat pe tatami de următoarele cluburi: LPS Arad, CSM Arad, Nădlac, Zerind, Sîntana, Ghioroc şi Lipova.
„În ceea ce priveşte sportivii LPS-ului, obiectivul este obţinerea a 2-3 medalii. Avem destui judoka buni la aceste categorii de vârstă, cum ar fi Sofian Popa, Patric Nădăban, Andrei Ţolea sau Darius Giurgiu. La copii intervine însă de multe ori neprevăzutul, astfel că nu putem da verdicte certe”, ne-a declarat şeful catedrei de judo la LPS CSS Gloria Arad, Mihai Telechi. Organizatorii competiţiei sunt Asociaţia Judeţeană de Judo, alături de cluburile arădene, în colaborare cu DJST Arad.