COPIII DE LA CENTRUL DE PRIMIRE MINORI ARAD, IN PELERINAJ LA MANASTIRILE ARADENE

by Andreea Radu

În fiecare an, odată cu intrarea în perioada vacanţei mari, DGASPC Arad iniţiază pentru copiii şi tinerii aflaţi în centrele de plasament din subordine pelerinaje la lăcaşele de cult din judeţ şi din ţară.
Cu ocazia marii sărbători a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, un grup de beneficiari ai servciilor oferite de această instituţie au participat la slujba Sfintei Liturghii, săvârşită la mănăstirea Hodoş-Bodrog de un sobor format din 7 preoţi.
În realizarea acţiunii s-a implicat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad prin specialiştii Serviciului pentru prevenirea marginalizării sociale, trafic, migraţie şi repatrieri şi Arhiepiscopia Aradului.
Copiii, 11 la număr, cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, au fost însoţiţi de mai mulţi educatori şi asistenţi sociali la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad, tinerii pelerini şi însoţitorii lor fiind întâmpinaţi şi binecuvântaţi de părintele Nestor, stareţul mănăstirii, de părintele-vicar, arhimandrit Teofan Mada şi de părintele-consilier Iustin Popovici, din partea Arhiepiscopiei Aradului.
După ce au vizitat aşezământul monahal şi Muzeul de obiecte bisericeşti vechi, beneficiarii noştri au primit în dar iconiţe, cruciuliţe şi pliante cu istoricul mănăstirii, cea mai veche aşezare monastică din ţara noastră, cu viaţă monahală neîntreruptă.
La Mănăstirea Hodoş-Bodrog, după ce s-au rugat şi s-au închinat la sfintele icoane şi la sfintele moaşte, prin bunăvoinţa părinţilor-monahi, copiii şi tinerii din cadrul Centrului de Primire Minori Arad, au luat masa şi s-au bucurat de frumoasa privelişte oferită de amplasamentul vechii mănăstiri.
„Sunt importante astfel de activităţi cu caracter educativ, copiii pot învăţa ce înseamnă dragostea faţă de semeni, pot dezvolta o relaţie personală cu Dumnezeu. Aceşti copii şi tineri, care, într-un fel, sunt lipsiţi de dragostea celor apropiaţi, într-o mănăstire pot împărtăşi această bucurie a întâlnirii cu spiritualitatea, sub îndrumarea părinţilor care slujesc într-un aşezământ monahal, cum este şi mănăstirea Hodoş-Bodrog” precizează Erika Stark, director general DGASPC Arad.
Întreaga acţiune s-a bucurat de sprijinul special al IPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului şi al sectorului social-filantropic şi misionar din cadrul Arhiepiscopiei, prin părintele Gabriel Mariş, consilier eparhial.
Astfel de pelerinaje, cu scop educativ şi dezvoltare spirituală, au mai fost organizate de specialiştii Serviciului pentru prevenirea marginalizării sociale, trafic, migraţie şi repatrieri din cadrul DGASPC Arad la mănăstiri din judeţul nostru-Gai, Feredeu sau Roşia, precum şi din ţară, mănăstirile Cozia-Curtea de Argeş, Afteia din judeţul Alba, mănăstirile Criscior şi Crişan, Prislop din judeţul Hunedoara.

Facebook Comments