Antrenorul unei echipe de handbal din București, Ion Țibru, a fost arestat preventiv fiind acuzat că a violat cel puțin șapte sportive cu vârste între 10 și 14 ani. Bărbatul antrena la un club de handbal privat.
Bărbatul în vârstă de 65 de ani este acuzat de procurori de comiterea a 15 violuri și două infracțiuni de corupere de minori, potrivit stirileprotv.ro. Anchetatorii spun că bărbatul a abuzat 7 tinere cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Una dintre fetiție le-a povestit părinților drama prin care a trecut, iar aceștia au depus o plângere la poliție. Anchetatorii au descoperit că alte 6 fete au fost, de asemenea, abuzate sexual.
Polițiștii de la Investigații Criminale spun că în cantonamente, Ion Țibru le ademenea în camera sa, sub pretextul că trebuie să le facă masaj dupa antrenament și profita de ele.
„M-ați blocat total, adică, nu că nu îmi vine să cred dar e inimaginabil. Eu nu l-am cunoscut niciodată cu astfel de veleități. Este un tip mai vesel, mai comunicativ. Este un tip care are un comportament așa puțin mai diferit, dar nu în sensul rău, în sensul de a glumi, e un tip mai efervescent, nu cu glume deplasate”, a declarat Doru Manea, presedintele Asociației Municipale de Handbal București.
Ion Țibru este divorțat și are un copil.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/antrenor-de-handbal-arestat-preventiv-pentru-ca-ar-fi-violat-sapte-sportive-minore_229246.html#ixzz3eKuGCGaG