ZECI DE PERSOANE DIN ARAD, PRINTRE CARE 15 COPII, AU AJUNS LA SPITAL INTEPATI DE CAPUSE

by Andreea Radu
Un număr de 35 de arădeni, între care 15 copii, care au fost înţepaţi de căpuşe în ultimele trei zile, au ajuns la spital, iar unii au primit tratament preventiv pentru boala Lyme, numărul pacienţilor fiind mare în comparaţie cu toată luna mai, când au fost 47 de cazuri.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Monica Puticiu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în ultimele trei zile s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe 35 de persoane care au fost înţepate de căpuşe, dintre care 15 sunt copii.

Majoritatea celor înţepaţi au spus că au ieşit la plimbare în zona Pădurii Ceala şi pe malul Mureşului.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au adăugat că în toată luna mai au fost înregistrate 47 de cazuri, toate raportate de Spitalul Judeţean.

„Nu a fost înregistrat niciun caz boala Lyme, însă unor pacienţi li s-a administrat tratament preventiv”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP, Loredana Ungureanu.

Medicii arădeni spun că cele mai multe cazuri apar în lunile mai şi iunie, când este sezonul de activitate intensă a căpuşelor.

Reprezentanţii DSP mai spun că numărul celor înţepaţi este mult mai mare, însă doar o mică parte dintre aceştia se adresează medicilor.

În Arad, au avut loc acţiuni de dezinsecţie în locurile frecventate de persoanele care ies la picnic, dar Pădurea Ceala nu a fost inclusă în program, fiind în afara responsabilităţii municipalităţii, pentru că face parte din Parcul Natural Lunca Mureşului.

Sursa: gandul.info

Facebook Comments