Astăzi au fost prezentate noile echipamente pe care jucătorii şi oficialii echipei naţionale a României le vor îmbrăca. Partida România – Insulele Feroe, scor 1-0, din preliminariile Euro 2016, a fost ultima în care tricolorii au purtat echipamente produse de adidas. După 45 de ani, România renunţă la contractul de sponsorizare cu producătorul german de echipament sportiv şi va începe o nouă colaborare cu spaniolii de la Joma, înţelegere care va expira la finele anului 2018.
Joma este sponsor tehnic al mai multor echipe naţionale: Bulgaria, Honduras, Nicaragua, Trinidad Tobago, Kenya, Kîrgîstan, Uzbekistan şi Bangladesh
Legături puternice între Răzvan Burleanu şi Joma
Joma a fost sponsorul tehnic al naţionalei de minifotbal în ultimii cinci ani, pe timpul mandatului lui Răzvan Burleanu în fruntea acestei federaţii. Acum, după venirea lui Burleanu în fruntea FRF şi numeroase zvonuri privind posibila renunţare la parteneriatul cu gigantul german, Joma înlocuieşte Adidas la naţionala de fotbal. Semne că parteneriatul cu Adidas scârţâie au apărut imediat după înscăunarea lui Burleanu în fruntea FRF, în martie anul trecut. Anul trecut, fostul selecţioner al naţionalei, Victor Piţurcă, a surprins cu o declaraţie vehementă împotriva sponsorului oficial. „Noi trebuia să ne îmbrăcăm acum în noul echipament de prezentare. După cum vedeţi, sunt în echipamentul vechi (n.r. – a venit la conferinţă în vechiul echipament). Şi asta pentru că noul echipament de prezentare este în culorile alb şi albastru, n-au legătură cu ale noastre. L-or fi găsit prin nu-ştiu-ce depozit şi ni l-au adus nouă. Nu se poate aşa, noul preşedinte FRF trebuie să rezolve această problemă„, a declarat Victor Piţurcă, lăsându-i cu gura căscată atât pe cei de la Adidas, cât şi pe ziarişti. (prosport.ro)