POLITOLOGUL VLADIMIR TISMANEANU VA SUSTINE O CONFERINTA LA ARAD

by Cosmin Mihuta

Miercuri 3 iunie, de la ora 18.00, în sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad, cunoscutul politolog Vladimir Tismăneanu va susţine conferinţa Bătălia pentru spaţiul public: Intelectuali şi politică în România post-comunistă.
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad şi se constituie ca un fel de avanpremieră a festivalului de literatură Discuţia Secretă, festival care începe a doua zi. Conferinţa va fi urmată de lansarea volumului Efigii ale unui coşmar istoric, recent apărut la editura Humanitas sub semnătura lui Vladimir Tismăneanu. Prezentarea volumului va fi făcută de criticul literar Mircea Mihăieş şi istoricul Marius Stan.
În Efigii ale unui coşmar istoric, carte gândită ca o galerie a portretelor în clarobscur, în care apar magnații vechiului regim, Vladimir Tismăneanu este interesat de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945 şi de felul în care s-a construit eșafodajul puterii și, mai ales, de exponenții ei. Cititorul va găsi, așadar, aici portretele liderilor PCR și ale premierilor comunişti, membri ai formațiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Construind din biografiile liderilor comunişti un original bestiar al vremurilor moderne, Vladimir Tismăneanu explorează şi principalele instituții comuniste, între care, în primul rând, partidul, aparatul de propagandă şi poliția secretă.
„Odată cu Efigii ale unui coşmar istoric, avem în față o carte de o pasiune intelectuală totală, proba unui angajament incontestabil al lui Vladimir Tismãneanu de partea adevărului și a civilității liberal-democratice. Volumul se înscrie pe linia Fantomei lui Gheorghiu-Dej, a Stalinismului pentru eternitate, la care putem adăuga însă, ca într-un tot unitar, și dimensiunea filozofico-politică a autorului așa cum apare ea, o supraconfirmare intelectuală, în Diavolul în istorie. Pe de altă parte, avem, cu această nouă lucrare, o recuperare și o pedagogie esențială a memoriei.“ (Marius STAN)

Facebook Comments