DOLIU IN BASCHETUL ROMANESC. S-A STINS DIN VIATA VLADIMIR „DADO” ARNAUTOVIC

by Sorin Haut

Cel mai de succes antrenor din baschetul masculin al ultimilor ani din România, Vladimir Arnautovic a pierdut lupta cu cancerul la ficat de care suferea, boală cu care a fost diagnosticat în urmă cu 3 ani. Acesta a încetat din viață sâmbătă dimineața, în jurul orei 6, într-o clinică din Belgrad.

„Decesul celui mai de succes tehnician din Liga Naţională survine la finalul unei săptămâni în care echipa sa de suflet, CSU Asesoft Ploieşti, a câştigat cel de-al 11-lea titlu din istorie, succes dedicat creatorului acestei formaţii.

Din postura de jucător şi antrenor al prahovenilor, Vladimir Arnautovic a cucerit 8 titluri de campion, 3 Cupe ale României şi o Supercupă, conducând, totodată, corabia ploieşteană către cel mai de succes sezon european din istorie, prin atingerea fazei ‘Last 32′, în EuroCup.

Familia CSU Asesoft deplânge trecerea în nefiinţă a părintelului Vladimir Arnautovic şi este alături de familia îndoliată, în aceste momente teribile! Odihneşte-te în pace, Dado! Promitem că nu vă vom dezamăgi, îngerilor, Toni, Nikola, Andrei şi Dado!”, se menționează într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului ploieștean.

Facebook Comments