Clinica de oftalmologie Ama Optimex și compania Zeiss lansează o campanie de educare despre cataracta, care netratată poate duce la orbire. Aceasta afectează persoanele de peste 65 de ani, prin pierderea treptată a vederii. Foarte mulți oameni nu cunosc această afecțiune sau simptomele ei și nu se prezintă în timp util la medic, ceea ce poate duce la complicații și pierderi de vedere irecuperabile. Procentajul pacienților care sunt operați de cataractă în România este încă mic, aproape la jumătate față de media țărilor UE*.
Singura metodă de tratament este operația, adică înlocuirea cristalinului natural opacifiat cu unul artificial. Intervenția chirurgicală este simplă, se face cu anestezie locală și nu necesită internare, riscurile sunt minime, atât timp cât pacientul respectă indicațiile medicului. În România, există medici bine pregătiți, aparatură și tehnici operatorii de ultimă generație, precum și cristaline artificiale dintre cele mai bune, ca atare, pacienții pot beneficia de servicii de calitate. ”Operația de cataractă trebuie făcută la timp, atunci când dispare confortul vizual. Pentru a fi descoperită, este indicat ca după vârsta de 40 de ani să se efectueze un control oftalmologic la o perioadă de doi ani, iar după 60 de ani, o dată pe an”, declară Dr. Andrei Filip, medic primar, specialist oftalmolog, doctor în științe medicale în cadrul clinicii Ama Optimex.
Reprezentanții Zeiss, companie producătoare de echipamente pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oftalmologice (inclusiv cristaline artificiale), aduc informații suplimentare asupra situației actuale din România: deși ultimii 10 ani arată investiții susținute în dotarea clinicilor oftalmologice (cu precadere în domeniul privat), procentajul pacienților care sunt operați de cataracta este încă mic, aproape la jumătate față de media țărilor UE*. În țările dezvoltate numărul de cataracte rezolvate (aproximativ 7 la mia de locuitori) crește datorită măririi speranței de viață (implicit, a dorinței unei calități superioare a vieții) și a scăderii vârstei medii la care pacientul se operează. Se poate face o corelare a numărului anual de operații de cataracte cu situația economică (a scăzut în anii de recesiune economică și este în creștere în ultimii 2 ani), dar și cu factori precum înțelegerea de către pacient a importanței vizitelor periodice la specialistul oftalmolog*.