Subiectul pasajelor de pe centura Aradului a fost abandonat, inexplicabil, în ultimele luni de politicienii arădeni, fie că e vorba de cei de la putere sau de cei din opoziţie. Nu se mai aude un cuvânt nici dinspre PNL, care probabil aşteaptă 2016 ca să reîncălzească subiectul, în campania electorală, nici dinspre PSD, care probabil se bucură că nimeni nu mai aminteşte de pasaje.
Oficial, lucrările la pasaje s-au întrerupt din cauza constructorilor. La pasajul din Micălaca, situaţia e cât se poate de clară, adică se va face la Sfântul Aşteaptă. Firma care a câştigat licitaţia, Confort SA Timişoara, este în insolvenţă de un an de zile şi aflăm că se află în proces cu CNADNR pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile legate de pasajul de pe centură. Probabil procesul nu se va termina în acest an, iar dacă la anul demarează noua licitaţie, probabil prin 2018, după contestaţii şi alte procese, vor fi reluate şi lucrările la pasajul din Micălaca. Numai că până atunci va fi gata autostrada Nădlac – Sibiu şi cu siguranţă nu vom mai avea mare nevoie de pasaje.
Exista, totuşi, o speranţă că pasajul de la CET va fi finalizat în acest an. Au existat chiar promisiuni din partea celor de la ICIM Arad, care au preluat lucrarea în subantrepriză de la CCCF Bucureşti. Numai că, după câteva luni de având patriotic, lucrările s-au blocat în decembrie.
Zilele acestea, am dorit să evaluăm la faţa locului stadiul lucrărilor la pasajul de la CET, fiindcă de cel din Micălaca nici nu are rost să vorbim. Nici urmă de muncitor sau utilaje pe şantier, semn că cei de la ICIM au abandonat definitiv lupta. Din câte se ştie, motivul retragerii utilajelor de pe şantier se datorează faptului că cei de la CCCF Bucureşti au uitat să-i mai plătească pe cei de la ICIM, deşi au încasat banii de la CNADNR. În aceste condiţii, ICIM-ul, care se află în insolvenţă, nu a mai putut continua lucrările şi s-a retras de pe şantier.
Toate aceste lucruri, însă, suntem convinşi că nu interesează arădeanul de rând, care ar dori rezultate, nu scuze. Nici nu mai contează dacă banii au fost tăiaţi de Guvernul MRU sau Guvernul Ponta, dacă parlamenterii PSD sau cei ai PNL s-au bătut pentru pasaje, dacă există sau nu banii de la CNADNR. Nici procesele nu credem că interesează pe nimeni. Ceea ce interesează e faptul că, după trei ani de la oprirea lucrărilor, situaţia este aceeaşi: cele două pasaje sunt părăsite, iar speranţele ca ele să fie finalizate în următorii ani sunt aproape de zero. Deși promisiuni au fost cu carul.
cosmin.mihuta@livearad.ro