La data de 8 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu poliţiştii rutieri şi de ordine publică au efectuat o acţiune în baza Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine publică, premergătoare şi în perioada Sărbătorilor Pascale, desfăşurat la nivel naţional.
Scopul principal al acţiunilor este combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului ilicit cu mărfuri alimentare ( carne, produse din carne congelată, ouă, lapte şi altele ), legume – fructe, băuturi alcoolice şi ţigări precum şi obiecte ornamentale pentru Sărbătorile Pascale, provenite din import sau din achiziţii intracomunitare şi protejarea bugetului consolidat al statului.
În cadrul acţiunii desfăşurate ieri, poliţiştii au efectuat 48 de controale, fiind verificate 17 persoane juridice şi 38 de persoane fizice. A fost constatată o infracţiune de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 6.662 de lei.
De asemenea, pentru neregulile constatate în urma acţiunii au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 11.000 de lei şi au fost reţinute în vederea confiscării cantităţile de 10 kg. de carne şi produse din carne, 5 litri alcool, 950 gr. tutun, 6.400 ţigarete netimbrate, 3,5 metri steri lemn de foc fasonat, în valoare de aproximativ 2.100 de lei.
Acţiunile vor continua şi în perioada următoare.