UN CETATEAN CAMERUNEZ A INCERCAT SA TREACA FRONTIERA CU ACTE FALSE

by Paula Craciun

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean camerunez care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de un document aparţinând altei persoane.

 

 În data de 04.04.2015 orele 15.05, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autoturism marca Seat, condus de un cetăţean austriac, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu un paşaport nigerian şi un document de rezidenţă emis de autorităţile spaniole.

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana în cauză nu este cea din documentele prezentate, motiv pentru care aceasta a  fost condusă la sediul P.F. pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de cetăţeanul camerunez Alfred M., în vârstă de 29 de ani, care a declarat că intenţiona să ajungă în Austria şi nu deţinea documente legale.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi i-au întocmit acesteia actele de urmărire penală pentru săvârşirea  infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments