EUGEN TEODOROVICI SI MARIUS NICA AU DEPUS JURAMANTUL LA COTROCENI

by Cosmin Mihuta

Președintele Klaus Iohannis i-a urat luni succes lui Eugen Teodorovici în funcția de ministru al Finanțelor, în cadrul ceremoniei de învestitură care a avut loc la Palatul Cotroceni.

„Vă doresc succes în noua poziție, multă eficiență și numai bine”, i-a transmis lui Teodorovici șeful statului.

În ceea ce îl privește pe Marius Nica, noul ministru al Fondurilor Europene, care a depus și el jurământul, Iohannis i-a cerut acestuia să găsească metode pentru atragerea de fonduri europene.

„Vă doresc succes, să găsiți metode să atrageți fonduri europene mai multe”, i-a spus Iohannis lui Nica.

Eugen Teodorovici și Marius Nica au depus luni la Palatul Cotroceni jurământul de învestitură în funcțiile de ministru de Finanțe și, respectiv, de ministru al Fondurilor Europene, în prezența președintelui Klaus Iohannis, a președinților Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea, și a premierului Victor Ponta.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate