Programat în seara de joi, 12 martie 2015, la ora 19.00, în Sala de Concerte a Palatului Cultural, concertul simfonic dirijat de invitatul orchestrei Filarmonicii, Tiberiu Soare, reia partituri de virtuozitate instrumentală inspirate de “teme – capodopere” ale scenei lirice dar şi un ópus beethovenian, Simfonia a III-a în Mi bemol major Eroica.
Muzică şi psyché
Ce înseamnă „suflet”? Să scriem o dată şi aşa: sufl-et. După cum a umbla descrie un um-blet şi a tuna se manifestă ca tun-et, şi a sufla trebuie să se producă drept sufl-et.
„Vânt”, „suflu”, „în-sufleţire”… Sunt cuvinte cu care ne introducem în raportul dintre muzică şi suflet… – dr. Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad
Cele mai atrăgătoare fragmente sonore ale operei Carmen de Georges Bizet, înlănţuite în paginile Fanteziei lui François Borne dar şi variaţiunile lui Frederic Chopin pe tema ariei rossiniene Non piu mesta din opera Cenuşăreasa acoperă şi de această dată apetenţa pentru liric a auditorilor, în timp ce partitura simfonică, exemplară pentru aşa numitul „stil eroic” din perioada de mijloc a creaţiei compozitorului (vizibil influenţată de contextul istoric, acela al Revoluţiei franceze şi al Iluminismului german), invocă o abordare abruptă în actul compoziţional beethovenian, detaşată de imaginea agreabilă a ópusurilor anterioare.
Uluitoarea desfăşurare de virtuozitate şi brilanţa scriiturii din partiturile fantezii ale secolului al XIX-lea reprezintă o adevărată marcă a timpului, un gest de mare complezenţă adresat publicului consumator de spectaculos, pentru care materialul liric al celor mai vestite dintre spectacolele momentului, rămânea esenţiala sursă de audiţie şi divertisment.
Filarmonica programează celebrele titluri concertante în interpretarea prim flautistului Constantin Talmaciu, cel care a parcurs de-a lungul ultimelor două decenii repertoriul universal destinat celui mai suplu şi diafan dintre instrumentele aparatului simfonic.