Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, în cursul acestei săptămâni, în misiuni ce au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, acționând zilnic în zona de competență.
Jandarmii arădeni au răspuns apelurilor venite din partea cetățenilor prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau direct la dispeceratul inspectoratului, pentru aplanarea unor stări conflictuale.
Pe timpul misiunilor și acțiunilor punctuale desfășurate, au fost constatate fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fapte de comerț ilicit, inclusiv cu produse accizabile, și fapte ce constituie contravenții în domeniul piscicol.
În perioada 2-5 martie a.c., au fost aplicate 34 sancțiuni contravenționale, din care 32 amenzi în valoare de 10700 lei. În aceeași perioadă, în misiunile desfășurate pe linia menținerii ordinii și liniștii publice, independent sau în sistem integrat, au fost constatate șase infracțiuni cu cinci autori.