Vremea va fi caldă pentru această perioadă din an în toată ţara, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice; temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade, iar cele minime, în general, între 1 şi 7 grade.
În sudul şi în estul teritoriului cerul se va menţine mai mult noros şi local vor fi ploi slabe şi burniţe. În celelalte zone înnorările vor fi temporare, iar ploile izolate. La munte, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat. Pe arii restrânse va fi ceaţă.
MIERCURI
Valorile termice se vor menţine mult mai ridicate comparativ cu mediile climatologice caracteristice acestei date în majoritatea zonelor. Cerul va prezenta înnorări şi va ploua în mare parte din ţară. Ploile vor fi mai frecvente în cursul serii şi al nopţii în regiunile din sud şi sud-vest, unde vor fi mai ales averse, posibil izolat şi descărcări electrice, iar pe arii restrânse în special în zona deluroasă şi montană din Banat, Oltenia şi Muntenia se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate. La munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări locale, temporare la munte şi în partea de sud a teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, izolat mai ridicate în zonele de deal din vest şi centru; minimele termice vor fi cuprinse în general între 1 şi 7 grade. Izolat şi trecător va fi ceaţă.
Sursa: m.mediafax.ro