Poliţiştii Postului de Poliţie Zărand au identificat trei tineri, bănuiţi de comiterea unui furt, de pe raza localităţii Cintei.
În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că, în perioada 20-30 ianuarie a.c., trei tineri, ar fi pătruns prin efracţie, într-un imobil nelocuit, de pe raza localităţii Cintei, de unde ar fi sustras un contor electric, 15 metri de cablu din cupru, prize şi întrerupătoare electrice, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.
Cei în cauză sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Facebook Comments