Procurorii DNA fac percheziţii, miercuri, în Bucureşti, Braşov şi Ilfov, la sediul companiei private feroviare RC-CF Trans Braşov, la Compania Naţională CFR SA şi la Regionala CFR Braşov, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie în domeniul transportului feroviar privat de călători. Directorul operatorului feroviar privat Regiotrans, Florin Hădărean, este audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în dosarul în care oficiali din Ministerul Transporturilor şi CFR sunt acuzaţi de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitaţii.
Hădărean a fost adus cu mandat la DNA, pentru a fi audiat în acest dosar.
Într-un comunicat transmis miercuri dimineaţă, Direcţia Naţională Anticorupţie anunţă că procurorii fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în domeniul transportului feroviar privat de călători şi subvenţiilor, infracţiuni comise în perioada 2008 – 2013.
În acest dosar au loc percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov şi Ilfov, la 19 adrese, din care două sunt sediile unor instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii au descins la sediul companiei private feroviare RC-CF Trans SRL Braşov, precum şi la Compania Naţională CFR SA şi la Regionala CFR din Braşov.
Conform aceloraşi surse, printre persoanele vizate în acest dosar s-ar afla Costache Nicolau, fost director al CFR Infrastructură Regionala Braşov, care este suspectat de luare de mită de la Vasile Fanea, administratorul Vest Construct, pentru favorizarea firmei acestuia la atribuirea unui contract de lucrări.
Sursele judiciare citate mai spun că reprezentanţi ai CFR vizaţi în acest dosar sunt suspectaţi că au transmis informaţii nedestinate publicităţii în scopul atribuirii unor contracte către anumite firme, pentru achiţiţia de echipamente scoase la licitaţie de CFR.
Totodată, în acest dosar Claudiu Dumitrescu, director în Ministerul Transporturilor, este suspectat că ar fi luat mită de la omul de afaceri braşovean Ganea Iorgu, pentru favorizarea firmei private de transport Feroviar RC-CF Trans.
Procurorii anticorupţie beneficiază, în acest caz, de sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Sursa: mediafax.ro