TREI PERSOANE RANITE DUPA CE UN MICROBUZ CU CETATENI UCRAINENI S-A RASTURNAT PE DN17

by Paula Craciun

Un microbuz în care se aflau nouă cetăţeni ucraineni şi care făcea o cursă Ucraina-Italia s-a răsturnat într-un şant, în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN 17, la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar trei femei au fost rănite uşor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc, într-o curbă, un microbuz înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat într-un şanţ, din cauza vitezei.

În microbuz, care făcea o cursă spre Italia, se aflau opt pasageri, cetăţeni ucraineni, şi şoferul, cu dublă cetăţenie – română şi ucraineană.

În urma accidetului, au fost rănite uşor trei femei, acestea fiind transportate la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde au primit îngrijiri medicale, fără să fie internate.

Celor nouă persoane aflate în microbuz li s-a asigurat cazare la căminul Colegiului Dragoş Vodă din Câmpulung Moldovenesc, iar în cursul zilei de miercuri urmează să fie preluate de un alt microbuz din Ucraina care să le transporte spre destinaţie.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments