Creşte numărul arădenilor care visează cu ochii deschişi la un post în viitorul Guvern PNL, pe care unii l-ar dori cât mai repede, în special din motive de puşculiţă, care e tot mai goală, de la o vreme încoace. Primul visător al judeţului este Gheorghe Falcă, primarul Aradului visând la postul de Ministru de Interne. Probabil, experienţa bogată îl recomandă, mai ales în relaţia cu poliţia, unde în timpul campaniei a dat cu subsemnatul. Deşi, dacă ar fi să ne luăm după latura penală, ar fi mai potrivit la Ministerul Justiţiei, având în vedere bogata experienţă a lui Falcă, judecat ani de zile pentru corupţie şi având nenumărate alte plângeri penale.
Dacă şeful visează frumos, de ce să n-o facă şi soldaţii credincioşi ai primarului. Unul dintre aceştia, cel mai credincios, Eusebiu Pistru, supranumit „cel mai tare mecanic auto al Aradului“, are şi el un vis. Dacă Falcă vrea la Interne, recomandându-l experienţa cu poliţia, cum să nu viseze Eusebiu Pistru la Transporturi, de exemplu. Ani de zile a lucrat la Dacia Service, i-au trecut prin mână sute de maşini, deci le are cu transporturile. Cel puţin rutiere. Cel puţin cu maşinile, dacă nu cu drumurile, dar tot are ceva experienţă, şi la autoturisme, dar mai ales la camioanele care lucrează la autostrăzi. Vorba unui coleg bun de-al lui Pistru: „Boghicevici ce legătură avea cu Ministerul Muncii, în afară că avea carte de muncă ?“
Aflăm că Marele Mecanic împrăştie deja vestea prin tot judeţul, tot după modelul şefului Falcă, cel care ne anunţa prin toate mijloacele de informare accesibile domniei sale că vrea ministru. Între timp, s-a liniştit, s-au mai bine zis l-au liniştit unii, care i-au indicat că oamenii au votat în 2014 pentru altfel de politicieni, în niciun caz pentru baroni locali. Dacă Falcă a lăsat-o mai moale, în schimb Pistru face planuri, povesteşte prietenilor de … dezbateri (era să zicem de manele şi pahar) ce şi cum va face când va ajunge la butoanele Transporturilor. Ba chiar şi-a făcut şi imn, care face furori pe youtube, probabil să arate pe la București ce politician cunoscut e pe Valea Crișurilor și Țara Moților.
Acuma, pentru Pistru rămâne o mare dilemă. Văzând cum se împart funcţiile pe la PDL, după cum ne-a arătat fostul ministru Gabriel Sandu, Pistru ar avea nevoie de câteva sute de mii de euro doar intrarea, ca la poker. După care alţi bani, lunar. De unde să-i dea Pistru, când el nu e în stare să și achite datoriile la stat, pentru firmele sale ? Şi mai aflăm că sunt nişte persoane dubioase care întreabă prin oraş de viitorul Ministru al Transporturilor. Ceva le gat de bani, şi nu puţini, tot ceva datorii.