Jucătoarea română Irina Begu s-a calificat în premieră în runda a treia a turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, miercuri, la Melbourne, după ce a învins-o pe Katerina Siniakova (Cehia), cu 7-5, 6-4.
Begu (24 ani, 42 WTA), care în primul tur trecuse de germanca Angelique Kerber, a noua favorită, s-a impus după un meci echilibrat, care a durat două ore și patru minute.
Românca o mai întâlnise o dată pe Siniakova, o jucătoare de 18 ani, aflată pe locul 81 în lume, fiind învinsă de aceasta în primul tur la Shenzhen, cu 6-7 (5), 6-4, 6-1, în urmă cu două săptămâni. Siniakova o eliminase în primul tur la Melbourne pe rusoaica Elena Vesnina, cu 6-2, 7-5.
Begu a reușit cea mai bună performanță la turneele de Grand Slam, după ce până acum nu ajunsese mai sus de turul al doilea (Australian Open — 2013, Roland Garros — 2011, 2012, Wimbledon — 2014, US Open — 2012, 2014). Irina și-a asigurat un cec de 75.000 de dolari australieni și 130 de puncte WTA.
În turul al treilea, Irina Begu o va înfrunta din nouă o jucătoare din Germania, Carina Witthoeft, care a dispus cu 6-3, 6-0 de Christina McHale (SUA), după ce în runda inaugurală a învins un cap de serie, Carla Suarez-Navarro (Spania/N. 17), cu 6-3, 6-1.
Witthoeft (va împlini 20 de ani pe 16 februarie) este numărul 104 mondial și nu trecuse până acum de primul tur al unui turneu de Mare Șlem. Begu a învins-o pe germancă la singurul lor meci direct, în 2013, în primul tur la Bad Gastein (Austria), cu 6-3, 6-3.
Sursă: AGERPRES