Două persoane – soţ şi soţie – şi-au pierdut viaţa după ce au fost lovite de o maşină pe o trecere de pietoni din oraşul arădean Pâncota, poliţiştii stabilind că bărbatul care conducea autoturismul era băut.
Accidentul a avut loc duminică seară, când cei doi soţi, în vârstă de 60 şi 67 de ani, au fost loviţi violent de o maşină în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni din centrul oraşul Pâncota.
Potrivit inspectorului Pavel Bogdan de la Poliţia Rutieră Arad, autoturismul era condus de un bărbat de 33 de ani, care nu le-a acordat prioritate celor doi pietoni.
”Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,23 miligrame alcool pur în aerul expirat”, a precizat reprezentantul Poliţiei Rutiere.
Martorii spun că cei doi soţi, care locuiau în oraş, se întorceau acasă de la un priveghi.
Şoferul va fi cercetat penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursa: mediafax.ro