HREBENCIUC SURPRINS DE IMPLICAREA LUI CHIUARIU IN RETROCEDARI. ADAM, IMPRESIONAT DE ONORARIUL LUI

by Paula Craciun

Hrebenciuc a fost surprins să constate că Tudor Chiuariu ar fi fost implicat în retrocedările ilegale de păduri, în timp ce deputatul Ioan Adam era impresionat de onorariul fix de 2 milioane de euro perceput de casa de avocatură a senatorului de la Paltin Sturdza, potrivit unui document al DNA.

Într-un document trimis recent de DNA la instanţa supremă şi obţinut de MEDIAFAX, se arată că, deşi hotărârea judecătorească de retrocedare a pădurii în favoarea lui Paltin Sturdza era deja obţinută şi nu mai era foarte multă nevoie de consultanţă juridică, casa de avocatură a parlamentarului Chiuariu Tudor a încheiat un contract de asistenţă juridică cu Sturdza, prin mandatar Varga Ioan Gheorghe, în cuantum de 2.000.000 euro onorariu fix, onorariu apreciat de către Adam Ioan ca fiind „excepţional”.

Apreciem că angrenarea lui Chiuariu Tudor în această cauză de către Varga Ioan Gheorghe şi Călugăr Daniel Constantin nu a fost întâmplătoare, ci s-a făcut ca urmarea faptului că acesta era un membru marcant al PNL şi coleg de partid cu prefectul judeţului Bacău din acea perioadă, Şerban Claudiu Octavian”, notează procurorii în documentul citat.

În pluc, Varga a organizat o întâlnire între Paltin Sturdza şi Chiuariu, la Slănic Moldova, în casa primarului acestei localităţi, Andrei Şerban, mai spun anchetatorii.

În acelaşi document este redată şi o discuţie între Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi Paltin Sturdza, din care reiese că cel dintâi a fost surprins să afle de cooptarea lui Chiuariu.

„Hrebenciuc: Nu ştiu ce a făcut, că avea până la 31 martie, că eu am păţit următoarea chestiune, venea Chiuariu la mine acasă la Slănic-Moldova, dar eu nu l-am întrebat ce caută acolo. Hă, hă… Păi da e, era cu primarul, n-aveam nici o problemă cu el. Ca acuma eu să-mi dau seama că ei de fapt umblau pentru… Varga avea de dvs. … ăăă… hârtie, şi eu nu mai înţelegeam nimica.
Sturdza: Dar au încheiat raporturile.
Hrebenciuc: Adam îmi spunea că e o chestie, Va… îl văd pe Chiuariu în partea aialaltă. Bă, ce-i aicia? Că i-am şi spus, vezi că e Chiuariu.
Adam: Nu. S-a încheiat.
Hrebenciuc: N-am ştiut. Pe urmă am văzut că s-a încheiat la 31 martie şi …… l-am dat pe mâna avocaţilor din Bucureşti pe Varga şi ai mei mi-au spus Şefu’, lăsaţi-l pe om, că nu e… nu-l cunosc pe om, dar eu spun ce mi-au spus avocaţii mei.
Adam: Da, da, da., n-a făcut nimic….
Sturdza: Corect. Pentru că el s-a lăudat că vine cu bani, că face, că drege, n-a făcut nimic…”

Procurorii mai notează în documentul citat că, în data de 13 iunie 2013, Paltin Georghe Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc Tudor Chiuariu, notându-şi în agendă că s-a căzut la o înţelegere, „făcându-se probabil referire la împrejurarea că Viorel Hrebenciuc l-a convins pe Chiuariu Tudor să nu se mai implice în chestiunea pădurilor”.
DNA a anunţat vineri că a extins urmărirea penală în cazul lui Tudor Chiurariu, acuzându-l că i-a cerut 3 milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza pentru a obţine pentru acesta din urmă, prin traficarea influenţei asupra unor funcţionari, un teren de circa 6.000 de hectare de pădure.

Procurorii DNA anunţau, în 10 ianuarie, că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Fostul ministru al Justiţiei este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi aderare la un grup infracţional organizat, în dosarul privind retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure, în care sunt arestaţi preventiv fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi beneficiarul retrocedării, Gheorghe Paltin Sturdza.

Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, în contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către Paltin Sturdza, în noiembrie 2012, Ioan Gheorghe Varga şi Daniel Constantin Călugăr s-au înţeles cu Tudor Chiuariu să primească suma de 2,5 milioane de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, „cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna”.

Decizia avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 43.227 de hectare de teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.

Ulterior, susţin anchetatorii, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, potrivit căruia suma de 2 milioane de euro urma să îi fie plătită lui Chiuariu cu titlu de onorariu fix şi 500.000 de euro ca onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.

Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi fost constituit în aprilie 2013, de Viorel Hrebenciuc, împreună cu Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

Procurorii mai notează în documentul citat că, în data de 13 iunie 2013, Paltin Georghe Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc Tudor Chiuariu, notându-şi în agendă că s-a căzut la o înţelegere, „făcându-se probabil referire la împrejurarea că Viorel Hrebenciuc l-a convins pe Chiuariu Tudor să nu se mai implice în chestiunea pădurilor”.
DNA a anunţat vineri că a extins urmărirea penală în cazul lui Tudor Chiurariu, acuzându-l că i-a cerut 3 milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza pentru a obţine pentru acesta din urmă, prin traficarea influenţei asupra unor funcţionari, un teren de circa 6.000 de hectare de pădure.

Procurorii DNA anunţau, în 10 ianuarie, că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Fostul ministru al Justiţiei este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi aderare la un grup infracţional organizat, în dosarul privind retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure, în care sunt arestaţi preventiv fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi beneficiarul retrocedării, Gheorghe Paltin Sturdza.

Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, în contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către Paltin Sturdza, în noiembrie 2012, Ioan Gheorghe Varga şi Daniel Constantin Călugăr s-au înţeles cu Tudor Chiuariu să primească suma de 2,5 milioane de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, „cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna”.

Decizia avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 43.227 de hectare de teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.

Ulterior, susţin anchetatorii, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, potrivit căruia suma de 2 milioane de euro urma să îi fie plătită lui Chiuariu cu titlu de onorariu fix şi 500.000 de euro ca onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.

Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi fost constituit în aprilie 2013, de Viorel Hrebenciuc, împreună cu Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit să intre în celor peste 43.000 de hectare de pădure.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate