Vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie, Sandra Alexiu, și președintele Alianței Naționale Pacienților Cronici din România, Cezar Irimia, au declarat vineri la o dezbatere că susțin implementarea cardului de sănătate dar cu unele precizări.
„Bineînțeles că suntem de acord cu cardul. Am spus de la bun început să suntem de acord cu informatizarea și înțelegem motivele pentru care a fost introdus. Legea prevede că există alternativă la card. Pacienții se duc la medic și cu card și în lipsa cardului, pentru că știm bine că mulți nu l-au primit. Noi îi primim și cu și fără card, oamenii au nevoie de asistență medicală”, a spus Alexiu.
Ea a precizat că potrivit legislației în vigoare cardurile care nu au ajuns la pacienți vor fi trimise de Poșta Română înapoi la casele de asigurări de sănătate și de acolo pacienții și le vor putea ridica.
„Nu ne permite legea să le luăm și să le dăm. Legea spune foarte clar: cardul nu face slalom pe unde declară oricine. Legea nu îmi permite să iau cardul de la casa de asigurări de sănătate pe baza unui proces-verbal iar apoi să îl dau pacientului”, a afirmat Alexiu.
La rândul său, Cezar Irimia a precizat că este de acord cu introducerea cardului de sănătate, dar cu anumite condiții.
„Cardul de sănătate ar trebui să reprezinte doar calitatea de asigurat și pentru a face ordine în sistem. Acei bani puțini care sunt în sistem să nu se sifoneze prin diferite găuri negre așa cum s-a făcut până acum. Calitatea de asigurat să fie stipulată acolo iar serviciile să fie foarte bine contorizate. Toate lucrurile să fie foarte bine contorizate”, a arătat Irimia.
Mulți dintre vorbitori au propus existența de soluții alternative la card și chiar retragerea proiectului de lege până la găsirea unor soluții alternative.
De asemenea, a fost invocată și lipsa de siguranță a datelor de pe card, faptul că se „încalcă dreptul la viață privată și libertatea de conștiință” și s-a propus chiar existența unui card fără cip.
Părintele Mihai Andrei Aldea de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă din județul Neamț a susținut că peste un milion oameni care refuză cardul: unii din motive de conștiință religioasă, alții pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale.
„Cei un milion care nu vor să accepte cardul de sănătate sunt condamnați, prin lipsa unei alternative, la execuție. Propunerea este să existe o alternativă simplă și clară la card. Vorbim de peste un milion de cetățeni care au semnat împotriva cardului”, a spus părintele.
O parte dintre cei prezenți au cerut demisia președintelui CNAS, Vasile Ciuchea, susținând că banii pentru SIUI și carduri au fost cheltuiți și că de patru ani s-a tot cerut să se renunțe la proiectul referitor la cardul de sănătate, dar nimeni nu a luat această măsură.
Ministerul Sănătății a organizat vineri o dezbatere publică având ca temă proiectul privind modificarea HG nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul național de asigurări sociale de sănătate.
Sursa: agerpres.ro