MEHEDINTI: NAVIGATIA FLUVIALA AFECTATA PE DUNARE DE VANTUL PUTERNIC

by Paula Craciun

Câteva zeci de nave fluviale au fost obligate în noaptea de duminică spre luni să își întrerupă marșul pe Dunăre din cauza vântului a cărui intensitate a depășit în unele zone 30 metri/secundă.

Surse din cadrul Autorității Navale Române au declarat luni pentru AGERPRES că între kilometri fluviali 1032 și 1096 traficul fluvial a fost oprit de autoritățile navale sârbe în urma instituirii codului galben de vânt puternic emis pentru sectorul respectiv al Dunării.

Potrivit acestora, navele au fost retrase la adăpost în perimetrul localităților de pe malul stâng și drept al fluviului unde vor rămâne la ancoră până la ridicarea restricțiilor impuse printr-un aviz către navigatori.

Aceleași surse au precizat pentru AGERPRES că și ecluzările prin ecluzele de la barajul Porțile de Fier I situat la kilometrul 942+950 al Dunării au fost afectate.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate