VREMEA SE VA RACI. PROGNOZA METEO PENTRU LUNI SI MARTI

by Cosmin Mihuta

Valorile termice vor marca luni o scădere faţă de intervalul anterior, astfel că cele maxime se vor încadra în general între 0 şi 7 grade, iar minimele între -9 şi 0 grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. În zona de munte vor mai fi ninsori slabe, în sud-est în prima parte a zilei local vor fi precipitaţii mixte, iar în regiunile nord-vestice va ninge slab la început, apoi vor fi şi lapoviţe sau ploi ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări locale, iar pe creste va sufla tare, trecător viscolind ninsoarea. Spre dimineaţă izolat va apărea ceaţa.

MARŢI

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil la senin, dar se va semnala ceaţă, pe arii restrânse în orele dimineţii şi cu caracter local noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -16 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 3…5 grade în Dealurile de Vest.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments