Meciul dintre echipele masculine de tenis ale României și Israelului, din primul tur al Grupei 1 valorice a zonei Europa-Africa, va avea loc la Sibiu, în perioada 6-8 martie, potrivit site-ului oficial al competiției.
Meciul se va desfășura în Sala Sporturilor Transilvania, pe zgură, menționează sursa citată.
Cele două echipe se întâlnesc pentru a patra oară, România câștigând toate cele trei confruntări anterioare, dar precedenta confruntare s-a desfășurat tocmai în 1971. În septembrie anul trecut, România a învins Suedia cu 3-1 în baraj de menținere în Grupa 1 zonală, în timp ce Israelul a fost învinsă cu 3-2 de Argentina, în Statele Unite, ratând promovarea în Grupa Mondială.
În faza următoare a Cupei Davis, România va întâlni Slovacia sau Slovenia, în funcție de rezultatele celor două confruntări (vor fi adversare învinsele cu învinsele și învingătoarele cu învingătoarele).
Cel mai bun tenisman român al momentului este Victor Hănescu (33 de ani), dar el s-a retras din echipa națională. În top 500 ATP, România are doar patru jucători, Adrian Ungur (154 ATP), Marius Copil (201 ATP), Victor Crivoi (318 ATP) și Petru-Alexandru Luncanu (478 ATP). La dublu, căpitanul nejucător Andrei Pavel contează pe perechea formată din Horia Tecău (16 ATP la dublu) și Florin Mergea (24 ATP la dublu).
Cel mai bun jucător israelian este Dudi Sela (106 ATP), iar al doilea e Amir Weintraub (347 ATP).
Sursă: AGERPRES