BUGETUL MAE, APROBAT DE COMISIILE DE BUGET, CEL PENTRU DIASPORA, DUBLAT IN COMISIILE DE SPECIALITATE

by Paula Craciun

Bugetul MAE, care include fondurile pentru românii de pretutindeni, a fost aprobat, miercuri, de comisiile de buget, fiind adoptat un amendament prin care se dublează bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a fost dublat, miercuri, după ce comisiile reunite de buget au adoptat un amendament al deputatului Ana Birchall.

În cadrul dezbaterilor privind bugetul total al MAE, deputatul Ana Birchall a propus un amendament privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentantive ale acestora cu 5 milioane de lei.

Membrii comisiilor au aprobat acest amendament, având şi acordul ministrului Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, astfel că bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul MAE a fost dublat, propunerea iniţială fiind de 4,9 milioane de lei.

Totodată, comisiile de buget au adoptat un amendamentat avizat favorabil marţi de comisiile de politică externă privind suplimentarea cu 10 milioane de lei a fondurilor pentru participarea României la Expoziţia Mondială Milano 2015. Acest lucru nu reprezintă însă o creştere a bugetului MAE, ci doar o redistribuire în cadrul bugetului, suma urmând să fie luată de la fonduri externe nerambursabile.

Bugetul MAE, aprobat de comisiile de buget, este de 681,5 milioane de lei, fără mărirea de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Bugetul Ministerului de Externe este mai mic cu 11,4% faţă de 2014.

Discutarea bugetului MAE în comisiile de buget s-a făcut înainte de dezbaterile din comisiile reunite ale românilor de pretutindeni, care au avizat favorabil o creştere a bugetului pentru diaspora de 20 de ori.

Astfel, comisiile pentru românii de pretutindeni din Camera Deputaţilor şi Senat au aprobat amendamentul deputatului Aurelian Mihai (neafiliat politic) prin care este suplimentat bugetul Departamentului cu suma de 100 milioane lei.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments