CE SPUNE NEVASTA LUI VIJELIE DESPRE AMANTA MANELISTULUI

by Paula Craciun

Are bani, are succes, este însurat şi nu a spus „nu” relaţiilor extraconjugale. Aşa se face că Vali Vijelie a fost implicat în scandaluri din cauza amantelor. Cum era de aşteptat, soţia lui a aflat într-un final de escapadele lui amoroase şi a luat poziţie. Deşi mulţi au crezut că divorţul este iminent, iată că şi astăzi Carmen şi Vali îşi cresc împreună copiii.

Întocmai ca în melodiile lui, lăutarul are şi nevastă şi amantă. Au existat situaţii în care în ecuaţie a mai apărut încă o femeie, toate alese după tiparul nevestei. S-a ajuns şi la acuzaţii de răpire şi lovire, aşa că viaţa manelistului a fost destul de palpitantă acum câţiva ani. S-a aflat apoi că el ar avea şi un băiat din flori. Cert este că manelistul nu îşi neglijează urmaşii, semn că este un bărbat responsabil până la capăt. „Cu mamele copiilor mei vorbesc doar despre copii. Avem o relaţie normală, dar atât. Nu le dau bani pentru ele. Le-am spus: fiecare cum îşi aşterne, aşa face nani“, a mărturisit manelistul la Antena Stars

Femeia cu care a mers la altar în 2003 este Carmen şi cu care Vijelie are doi copii. Escapadele amoroase ale lui au ajuns şi la urechile acestora, care, văzând ruptura evidentă dintre părinţi, au intervenit. Cum era de aşteptat, manelistul a fost scos vinovat, iar el, spăşit, şi-a mărturist faptele. A susţinut că s-a potolit, însă manelistul s-a contrazis apoi singur, semn că soţia lui trebuie să fie mereu în gardă. Atunci când a fost înţelată, Carmen a avut un mod inedit de răzbunare.

„Când am călcat strâmb, nu am vorbit cu soţia mea 4 – 5 zile. Ea s-a supărat şi nu vorbea cu mine. Şi eu la rândul meu nu vorbeam cu ea. Atunci fata mi-a spus: «Tati, uite ce e…Mami e supărată, tu ai greşit…». I-am spus soţiei că este o prostie să stăm supăraţi aşa…că recunosc că am greşit, dar până la urmă nu am omorât pe nimeni. Nu s-a pus niciodată problema să ne despărţim. Eu nu plănuiesc să calc strâmb, dar uneori s-a întâmplat să mai greşesc. Ştii cum e…ochii văd, inima cere …fac ce îmi place, dar acum m-am cuminţit. Dragele mele, ascultaţi la mine: cine a călcat o dată strâmb, va călca mereu…nu schimbi omul. Dacă le-am iubit pe toate? Nu ştiu ce să spun…am făcut pe moment ceea ce mi-a plăcut“, a deschis manelistul cutia Pandorei în faţa Oanei Turcu.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments