UN SOFER DIN TARNOVA A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER CU PATRU RANITI

by Paula Craciun

În data de 25.11.2014 , pe DJ 792, în judeţul Arad a avut loc un accident rutier în urma căruia au fost accidentate patru persoane.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism marca Opel, din direcţia Ineu spre Arad, un tânăr în vârstă de 18 ani din Târnova, datorită vitezei excesive şi a lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ din beton, din afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a trei tineri, aflaţi în calitate de pasageri, în autoturism.
Poliţiştii continuă cercetările.

Facebook Comments