Viaţa manelistului Florin Salam s-a schimbat la 180 de grade după ce Roxana Dobre l-a cucerit iremediabil. Este mai hotărât ca oricând să îmbrace costumul de ginere pentru a doua oară, iar acum este dispus să piardă o groază de bani pentru a petrece mai mult timp cu viitoarea soţie.
Florin Salam este mai fericit ca oricând. Nu credea că va mai iubi vreodată, însă apariţia Roxanei în viaţa sa l-a dat total peste cap. Asemeni unui adolescent, manelistul îi face toate poftele iubitei, iar când vine vorba de o dorinţă a celei care i-a pus inima pe jar nu stă deloc pe gânduri. Mai nou, reporterii SPYNEWS au aflat că manelistul va face unul dintre cele mai mari sacrificii pentru a sta alături de viitoarea lui soţie şi cei doi copii.
Fiica cea mare a lui Salam, Betty, aruncă bomba! „Avem planuri de sărbători în familie. Tata şi-a anulat câteva dintre concerte pentru a sta de Crăciun acasă, iar de Revelion cred că ne pregăteşte o surpriză. Cred că vom merge pe undeva, însă nu ştiu unde”, le-a mărturisit Betty reporterilor SPYNEWS.ro.
„Suntem foarte fericiţi”
Zvonurile cum că Florin Salam îşi neglijează copiii din cauza relaţiei cu Roxana Dobre au făcut înconjurul presei tabloide. Cu toate acestea, Betty povesteşte că viaţa de familie nu s-a schimbat deloc, iar tatăl îi iubeşte mai presus de orice. „Nu este adevărat că tata ne neglijează de când este cu Roxana. Nu s-a schimbat nimic între noi. Suntem cum eram înainte, poate chiar mai bine. Suntem fericiţi, liniştiţi şi ne bucurăm de fiecare moment împreună”, a declarat tânăra.
Sursa: spynews.ro