SIMONA HALEP, INVINSA DE SERENA WILLIAMS IN FINALA TURNEULUI CAMPIOANELOR

by Sorin Haut

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă cu 6-3, 6-0 de americanca Serena Williams, duminică, în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, competiție cu premii de 6,5 milioane dolari.

Williams și-a luat astfel revanșa după ce fusese spulberată de Halep în grupe cu 6-0, 6-2. Simona Halep a reușit, totuși, cea mai mare performanță din cariera sa, fiind prima româncă în finala Turneului Campioanelor, după ce Irina Spîrlea a jucat semifinale în 1997 și 1998. Totodată, Halep a fost a treia reprezentantă a țării noastre prezentă la Finalele WTA, după Virgina Ruzici și Irina Spîrlea.

În finală, Serena a reușit să își câștige serviciul în primul ghem, după ce Simona a avut două mingi de break (1-0). Halep și-a trecut în cont apoi un ghem ”alb” (1-1), iar apoi a preluat conducerea profitând de erorile comise de americancă (2-1). Williams, foarte agresivă, a restabilit egalitatea (2-2), după câteva retururi fără speranță pentru Simona, și a luat avantaj (3-2). Românca a avut unele probleme la serviciu, Williams a profitat și s-a desprins la 4-2. A fost rândul liderului mondial să greșească la serviciu (două duble greșeli), iar Simona a făcut un nou break, apropiindu-se la un ghem ai (3-4). Simonei nu i-a intrat primul serviciu în ghemul opt și Serena a reușit să își refacă avantajul (5-3). Williams, după doi ași, a reușit să își adjudece primul set, cu 6-3, în 45 de minute, chiar dacă a comis mai multe erori neforțate (22 față de 12).

Simona a început cu stângul setul secund, nereușind să își câștige serviciul (0-1). Williams s-a desprins la 2-0, a prins mai multă încredere, iar Simona a părut că cedează. Halep și-a pierdut din nou serviciul, după jocul agresiv al Serenei, fapt care a grăbit-o pe Simona în execuții și a făcut-o să greșească. Românca a pierdut ritmul și Williams a făcut 4-0, apoi 5-0 și 6-0, obținând victoria într-o oră și nouă minute.

Simona Halep, care le-a învins în grupă la Singapore pe Eugenie Bouchard (6-2, 6-3) și pe Serena (6-0, 6-2), pierzând la Ana Ivanovic, cu 6-7 (7), 6-3, 3-6, va primi un cec de 971.000 dolari și 890 puncte WTA. De remarcat că Williams a prins semifinalele doar pentru că Halep, care era deja calificată, a câștigat un set în fața sârboaicei Ivanovic.

Cu Serena Williams, Halep a pierdut primele trei confruntări, înainte de a se impune la Singapore în grupe: americanca a învins în 2011 în turul secund la Wimbledon, cu 3-6, 6-2, 6-1, și anul trecut la Roma, cu 6-3, 6-0 în semifinale, și la Cincinnati, cu 6-0, 6-4 în sferturi. Scorul meciurilor directe a ajuns acum la 4-1.

Halep a câștigat anul acesta turneele de la Doha (hard) și București (zgură) și a disputat finale la Madrid și Roland Garros (ambele pe zgură), în timp ce la Wimbledon (iarbă) s-a oprit în semifinale. Anul trecut, Halep s-a impus în Turneul Campioanelor ”B” de la Sofia.

Williams a câștigat pentru a cincea oară Turneul Campioanelor, după edițiile din 2001, 2009, 2012 și 2013, americanca încheind anul pe primul loc în ierarhia WTA, în timp ce Simona Halep va urca pe locul trei al clasamentului. Doar Martina Navratilova are mai multe titluri decât Serena, opt, Williams fiind la egalitate cu Steffi Graf, cinci.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments